Moș Crăciun a venit mai devreme anul acesta, la Timişoara, şi a împărţit cadouri, duminică seara, copiilor care au fost cuminţi.
Timp de trei zile, Moş Crăciun se va plimba prin Timişoara cu tramvaiul împreună cu micuții care au fost cuminţi şi părinţii lor.
Moș Crăciun vine în curând, sub brad vom găsi cadouri fel de fel. Dar la unii Moş Crăciun ajunge mai greu sau deloc. Acum, în perioada sărbătorilor de Crăciun, aveţi ocazia să faceţi posibil ca şi la copiii orfani, abandonaţi să vină sigur Moş Crăciun, să nu lipsească în acest an...
Ca în fiecare an înainte de sărbători, copiii din Timişoara îi pot scrie lui Moş Crăciun. În centrul oraşului, lângă brad, există o cutie în care pot fi puse scrisorile, pe care Moşul le va primi cu certitudine, le va citi şi le va aduce apoi daruri micuţilor, în seara de 21 decembrie, când va urca pe scena din Piaţa Victoriei.
Moş Crăciun va veni şi în acest an în Piaţa Victoriei, cu surprize pentru cei mici. Până atunci, însă, timişorenii se vor putea bucura de spectacole de cântece şi dansuri populare şi concerte pe scena amplasată la Târgul de Crăciun. Vedeţi în continuare programul complet al manifestărilor.
Ştiri din Timiș
Președintele PNL Ilie Bolojan a venit la Timișoara cu un mesaj clar pentru liberali: partidul trebuie să se rupă de PSD și să construiască, inclusiv alături de USR, un pol de centru-dreapta. Bolojan a anunțat și că PNL va intra în opoziție față de Guvern.
Eveniment
Un copil în vârstă de 3 ani a fost rănit, duminică, după ce un monument funerar s-ar fi desprins în cimitirul de pe Calea Șagului din Timișoara.
Ştiri din Timiș
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă.
2
Ştiri din Timiș
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028.
10
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.
România
Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că pensiile urmează să fie majorate în 2027, conform formulei prevăzute de lege.
3
Horoscop
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.