Viaţa de primar nu e uşoară. Pentru că nu prea apucă să mănânce în linişte în timpul zilei, edilul-şef al Timişoarei, Nicolae Robu, spune că vine în fiecare zi cu... un morcov la primărie. Iar de multe ori nu-l mănâncă la birou, ci în maşină, când are drumuri de făcut. Miercuri, primarul s-a dus cu morcovul în şerveţel pe teren, pentru a explica în ce stadiu sunt proiectele pe fonduri europene ale municipalităţii.
Ştiri din Timiș
O mamă din comuna Giroc face un apel, prin intermediul Tion, la solidaritatea comunității după ce, ani la rând, a încercat să facă față singură tuturor provocărilor.
Ştiri din Timiș
Nicolae al României, nepotul Regelui Mihai I, va fi invitat special la proiecțiile organizate pe 1 august, la Cinema Timiș, în cadrul Turneului Național de Educație Istorică. Acesta va participa la două dintre evenimentele dedicate Reginei Maria și Regelui Mihai.
Utile
Șoferii care se deplasează spre Aeroportul Internațional „Traian Vuia” Timișoara trebuie să țină cont de faptul că restricțiile de circulație de pe strada Aeroport, în zona trecerii la nivel cu calea ferată din comuna Ghiroda, au fost prelungite până în data de 31 august 2026.
Ştiri din Timiș
Basilica Maria Radna din Lipova, unul dintre cele mai importante locuri de pelerinaj din vestul țării, va găzdui în perioada următoare o serie de manifestări religioase dedicate credincioșilor din Banat și nu numai. Programul cuprinde pelerinaje tradiționale, celebrări liturgice și momente de rugăciune dedicate familiilor, persoanelor vârstnice și comunităților etnice.
Ştiri din Timiș
Dacă încă nu ți-ai făcut planuri pentru weekend, Iulius Town te așteaptă cu filme în aer liber, activități pentru copii și premii la cumpărături. Caravana TIFF Unlimited aduce trei seri de proiecții gratuite în Iulius Gardens; cei mici se pot bucura de ateliere creative și experimente distractive, iar prin campania Flash Cash, cumpărăturile de minimum 500 de lei îți pot aduce un cec cadou de 100 de lei.
Ştiri din Timiș
Timișorenii sunt invitați miercuri, 29 iulie, în Piața Libertății, unde va avea loc ceremonia dedicată Zilei Imnului Național al României. Evenimentul, organizat cu sprijinul Instituției Prefectului – Județul Timiș, va reuni oficialități civile și militare, reprezentanți ai autorităților locale și cetățeni.
Eveniment
Un incendiu izbucnit vineri dimineață la o locuință din comuna Peciu Nou a mobilizat pompierii timișeni. Flăcările au afectat o încăpere și podul casei, iar o femeie a suferit un atac de panică și a primit îngrijiri medicale la fața locului.
Ştiri din Timiș
Dirijorul Mihnea Ignat a câștigat concursul pentru postul de manager al Operei Naționale Române din Timișoara. El a obținut media 8,60 la concursul organizat de Ministerul Culturii, devansându-i pe cei 4 contracandidați ai săi. Mihnea Ignat a devenit dirijor principal al Operei din Timișoara în anul 2020, în timpul mandatului managerial al baritonului Cristian Rudic.