Marele Premiu de Formula 1 al principatului Monaco, a sasea etapa a sezonului 2011, va fi transmis in direct de siteul masini.ro duminica 29 mai, incepand cu ora 15.
Coasta de Azur este o adevărată paradă a bogaților, unde, în fiecare vară, se refugiază crema societății mondiale. Dar nu trebuie să fii multimilionar pentru a te bucura de Monte Carlo, Nice sau St. Tropez.
În fiecare an, la 1 Mai, milioane de oameni din întreaga lume marchează Ziua Internațională a Muncii, o sărbătoare dedicată muncitorilor și luptei acestora pentru drepturi și condiții mai bune de muncă. Dincolo de grătare, ieșiri la iarbă verde sau concerte, această zi are o istorie profundă, legată de solidaritate și sacrificii.
Programul TimMedfest, demarat în colaborare cu Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” Timișoara, Fundația Universității de Medicină și Farmacie Timișoara, EMSA Timișoara și FITT, organizează joi, 21 mai, evenimentul „Music is my Medicine”, dedicat comunității universitare din oraș.
Cinci percheziții efectuate de către polițiștii din Timiș într-un dosar de braconaj și nerespectarea regimului armelor. Trei bărbați sunt vizați, iar în urma descinderilor au fost găsite arme letale, muniție, dispozitive interzise și peste 25 kg de carne de vânat. Doi suspecți au fost reținuți pentru 24 de ore, iar ancheta continuă.
DRDP Timișoara a trimis în SEAP licitația pentru amenajarea unui sens giratoriu pe Centura Lugojului, la intersecția DN6 cu strada Tapiei. Contractul pentru execuția lucrărilor este estimat la peste 6 milioane de lei, TVA inclus.
Noi restricții de circulație intră în vigoare de săptămâna viitoare pe mai multe străzi din Timișoara, din cauza lucrărilor la rețelele de gaz, apă și canalizare. Unele intervenții vor dura până în luna iulie, anunță Primăria Timișoara.
Colegiul Național Bănățean Timișoara va găzdui, în 16 mai , conferința internațională „Clase SMART”, un eveniment dedicat integrării tehnologiei în educație și formării profesorilor pentru utilizarea eficientă a instrumentelor digitale la clasă.
1
Un incident dramatic a avut loc joi seara într-o sală de sport situată pe Calea Torontalului din Timișoara, unde un bărbat în vârstă de 49 de ani și-a pierdut viața în mod neașteptat.
4
Timișorenii sunt invitați să transforme mișcarea în solidaritate, în cadrul unui eveniment caritabil dedicat sprijinirii animalelor aflate în nevoie. În 9 mai, Asociația Poli alături de parteneri dă startul Crosului Caritabil, o inițiativă care îmbină sportul cu implicarea civică.