Edilii Timişoarei au inaugurat miercuri strada Cronicar Ion Neculce, după finalizarea lucrărilor de modernizare. În mijlocul străzii – o ”insulă” plină de bălării. Explicaţia autorităţilor? Vorbim de o proprietate privată a cărei situaţie nu a putut fi rezolvată. Proprietara terenului l-a luat la întrebări pe primarul Gheorghe Ciuhandu.
Mă uit spre viitor cu speranţa că voi avea şansa să termin ceea ce am început împreună. Am convingerea că şi la acest scrutin, din 10 iunie, veţi face în aşa fel încât să fiţi mândri, peste ani, de alegerea dumneavoastră.
Serviciul pentru Protecţia Copilului şi Familiei de pe strada Platanilor din Timişoara va fi reabilitat, extins şi modernizat printr-un proiect pe fonduri europene. Beneficiarii direcţi ai acestui proiect sunt copiii săraci, cei care au părinţi plecaţi la muncă în străinătate, cei maltrataţi sau care sunt victime ale violenţei domestice.
Reprezentanţii Primăriei Timişoara şi ai Colterm au prezentat marţi stadiul proiectului de retehnologizare a sistemului centralizat de termoficare. Aceştia spun că în urma acestor investiţii de zeci de milioane de euro nu vom plăti mai puţin la întreţinere, dar preţul gigacaloriei va putea fi ţinut sub control. Cât despre timişorenii care vor să se debranşeze, mesajul oficialilor Colterm este... să mai aibă răbdare.
Vedeţi pe ce străzi din Timişoara sunt propuse pentru extindere reţeaua de apă, canalizarea şi iluminatul public stradal în anul 2012. Cele mai multe lucrări sunt programate în zonele Ciarda Roşie – Buziaşului, Freidorf – zona Polonă, Ronaţ, Modern, Crişan şi Torontalului.
Ştiri din Timiș
Deși a fost confirmat definitiv în conflict de interese de către ÎCCJ, Dominic Fritz a primit susținerea unanimă a conducerii USR pentru a rămâne președintele partidului. Formațiunea respinge solicitările PSD și anunță că Fritz va merge la CEDO.
Capitală Culturală
Turneul Internațional Stradivarius „Muzele”, ediția a XIX-a, ajunge la Timișoara. În 22 iunie 2026, de la ora 19:00, la Opera Națională Română din Timișoara aveți întâlnire cu vioara Stradivarius Elder-Voicu și cu un trio excepțional de muzicieni, într-un program fascinant.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Dormitorul tău spune mai multe despre tine decât crezi, iar primul lucru pe care îl observi când intri este lumina.
Ştiri din Timiș
PSD cere USR să-i retragă sprijinul politic lui Dominic Fritz și să-l suspende din toate funcțiile de partid, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat definitiv raportul ANI privind conflictul de interese. PSD solicită și prefectului de Timiș să aplice fără întârziere prevederile legale.
6
România
Serviciul 112 va fi modernizat cu apeluri video, mesaje în timp real și funcții bazate pe inteligență artificială, pentru a îmbunătăți accesibilitatea și a reduce timpul de intervenție în situații de urgență.
România
Președintele Nicușor Dan participă sâmbătă, la Istanbul, la ceremonia de intrare în serviciul Forțelor Navale Române a corvetei „Contraamiral August Roman”, construită în Turcia și achiziționată de MApN pentru 223 de milioane de euro.