Fie el alb sau negru impunător, în pastel sau în joc de contraste, smokingul rămâne o definiţie clară a eleganţei, alegerea lui depăşind astăzi restricţiile clasice.
Este invitată la toate festivalurile de modă din lume, are un loc rezervat în primul rând la prezentările celor mai mari designeri şi scrie editoriale de modă pentru celebra revistă de modă Harper`s Bazaar. Este vorba despre o fetiţă de numai 13 ani care a reuşit să atragă atenţia specialiştilor de modă cu blogul ei, Style Rookie, lansat în martie 2008.
Dacă atunci când vine vorba de ţinutele pentru covorul roşu vedetele par imposibil de copiat, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre ţinutele lor casual.
Multe dintre vedetele internaţionale, în viaţa de zi cu zi, adoptă un look degajat ce poate fi uşor de copiat de oricare dintre noi.
Multe dintre vedetele internaţionale, în viaţa de zi cu zi, adoptă un look degajat ce poate fi uşor de copiat de oricare dintre noi.
Anii 2000 au fost benefici pentru industria modei. Dacă stăm să ne gândim bine, au trecut fix 10 ani de când ne-am minunat de abilitatea lui Kylie de a purta pantaloni skinny. 10 ani în care am avut parte de „Sex and the City”, „The Devil wears Prada” şi inventarea stilului boho-chic.
Cunoscută îndeosebi pentru rolurile sale din „Star Wars”, „Closer” şi „V for Vendetta”, Natalie Portman este celebră pentru stilul său sofisticat.
Azi în Timișoara
Luni puteți merge la expoziții și un spectacol.
Ştiri din Timiș
Președintele PNL Ilie Bolojan a venit la Timișoara cu un mesaj clar pentru liberali: partidul trebuie să se rupă de PSD și să construiască, inclusiv alături de USR, un pol de centru-dreapta. Bolojan a anunțat și că PNL va intra în opoziție față de Guvern.
Eveniment
Un copil în vârstă de 3 ani a fost rănit, duminică, după ce un monument funerar s-ar fi desprins în cimitirul de pe Calea Șagului din Timișoara.
Ştiri din Timiș
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă.
2
Ştiri din Timiș
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028.
10
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.