Pe una dintre proprietăţile familiei Bagiu din Giroc funcţionează un adevărat muzeu al maşinilor de epocă. Autoturisme şi motociclete despre care mulţi dintre noi doar am auzit, pot fi admirate la viitorul muzeu SGM (numit aşa după iniţialele numelor celor trei fiice ale familiei Bagiu). Dorin Bagiu a reuşit să amenajeze un pavilion în care pot fi deja admirate opt exponate.
Vineri, 5 decembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Vineri puteți merge la mai multe spectacole, filme și petreceri.
Legea privind combaterea extremismului a fost trimisă la reexaminare de către președintele Nicușor Dan, acesta apreciind că actuala formă a actului normativ ar putea duce la amplificarea tensiunilor, scrie Agerpres.
RETIM Ecologic Service S.A. informează publicul și autoritățile că procedura de predare a activității de tratare a levigatului de la Depozitul de Deșeuri Nepericuloase (DDN) Ghizela, organizată astăzi la solicitarea operatorului, nu a putut fi finalizată din cauza refuzului Consiliului Județean (CJ) Timiș de a primi instalațiile în condițiile legale în care acestea trebuie predate: funcționale și în operare continuă.
Primăria Timișoara a semnat, joi, cu ADR Vest, contractul de finanțare europeană pentru regenerarea Pieței Mocioni (Küttel/Sinaia), proiect în valoare totală de peste 14,7 milioane de euro. Din această sumă, 9,1 milioane vin din fonduri europene, iar restul va fi acoperit din bugetul local.
În urma intensificării circulației virusurilor respiratorii în lunile reci, Societatea Română de Pneumologie atrage atenția asupra creșterii activității virusului sincițial respirator (VSR) la nivel european și în România. Organizația subliniază că, anual, peste 10.000 de persoane au nevoie de spitalizare din cauza VSR, dintre care mai mult de 5.000 sunt sugari cu vârsta sub șase luni.
Cinema Johnny din cartierul Freidorf, își continuă programul în acest final de săptămână, combinând filme, spectacole și activități speciale. Redeschis luna trecută, cinematograful poartă numele celebrului actor și înotător Johnny Weissmuller, născut în Freidorf.
Iubitorii de colinde sunt invitați duminică, 7 decembrie, de la ora 14:00, la cea de-a treia ediție a „Concertului de Crăciun” din Charlottenburg, singurul sat rotund din România. Evenimentul se va desfășura în Biserica Romano-Catolică din localitate și promite o atmosferă de sărbătoare aparte, în liniștea și farmecul zonei.