Vremea rea încurcă socotelile... chiar și pe cele sfinte! Din cauza condițiilor meteorologice dificile și a stării proaste a drumurilor, moaștele Sfintei Filofteia, care urmau să fie aduse la Catedrala Mitropolitană cu ocazia hramului, nu mai ajung la Timișoara.
La dorința IPS Nicolae, mitropolitul Banatului, moaștele Sfintei Mucenițe Filofteia de la Curtea de Argeș vor fi aduse la Catedrala Mitropolitană a Timisoarei. Racla cu sfintele relicve va fi însoțită chiar de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic al Argeșului și Muscelului. Credincioșii din Banat vor avea trei zile la dispoziție pentru a se închina la moaștele sfintei care, în viața ei pământească de numai 12 ani, a dat totul sărmanilor și a îndurat chinuri.
Incident grav în cadrul pelerinajului la moaştele Sfiintei Parascheva de la Iaşi. O femeie de 61 de ani, cu probleme cardiace, a murit în timp ce aştepta la rând să atingă moaştele sfiintei.
Moastele Sfintei Rita de Cascia, „Sfânta Imposibilului”, au sosit la Timişoara. Mai mult de 100 de credincioşi au fost prezenţi încă din primele minute ale sosirii lor la Biserica Greco-Catolică din Piaţa 700.
Moaştele Sfinte Rita de Cascia, numită Sfânta cazurilor imposibile, au fost scoase pentru prima dată din mănăstirea în care se afla, iar acum o bucată de os din mână ei a sosit la Timişoara. Acesta se află la Biserica Sfânta Maria Regina Păcii şi a Unităţii. La lăcaşul de cult au sosit şi zeci de credincioşi care se roagă pentru sănătatea lor şi a familiei, dar pentru soluţionarea problemelor imposibile.
Ştiri din Timiș
Când vorbesc despre mersul pe jos, românii se gândesc aproape exclusiv la sănătatea fizică. La kilograme în minus. La inimă. La condiția fizică. Foarte puțini îl asociază, însă, cu ceea ce pare să lipsească tot mai mult din viața de zi cu zi: liniște, claritate mentală, echilibru emoțional și capacitatea de a gestiona stresul.
Ştiri din Timiș
Decizia de închidere temporară a pistei Aeroportului Internațional „Traian Vuia” din Timișoara, în perioada 2–22 noiembrie 2026, a stârnit un schimb dur de acuzații între senatorul USR de Timiș, Sorin Șipoș, și conducerea bazei aeriene. Motivul este că la începutul lunii noiembrie va avea loc prima ediție a Timișoara Forum for European Values, un eveniment organizat de Primăria Timișoara și Ministerul Afacerilor Externe, care își propune să aducă anual la aceeași masă lideri politici, diplomați, experți și reprezentanți ai societății civile din întreaga Europă.
Ştiri din Timiș
Primarul Dominic Fritz a semnat contractul pentru construirea unei noi hale de mentenanță destinată tramvaielor, investiție care va completa procesul de modernizare a transportului public din Timișoara. Noua facilitate va fi amenajată la depoul de pe bulevardul Dâmbovița și va permite întreținerea simultană a unui număr mai mare de tramvaie din noua flotă.
Ştiri din Timiș
Puțini știu că una dintre cele mai cunoscute figuri din istoria criminalității americane are o legătură directă cu Banatul. Ana Cumpănaș, născută la Comloșu Mare, a rămas în istorie drept „The Woman in Red” (Femeia în roșu), asociată cu capturarea și moartea celebrului gangster John Dillinger, considerat la vremea respectivă „Inamicul public numărul 1” al Statelor Unite.
Ştiri din Timiș
Muzeul Satului Bănățean Timișoara își îmbogățește patrimoniul cu un nou obiectiv de patrimoniu. Vineri, 24 iulie, va fi inaugurată oficial Casa de la Dragșina, o gospodărie tradițională veche de peste un secol, care completează colecția muzeului. De asemenea, aduce în prim-plan arhitectura specifică Văii Pogănișului și Dealurilor Silagiului, o zonă etnografică nereprezentată până acum în muzeu.
Eveniment
Două persoane au fost rănite ușor în urma unui accident rutier produs pe Calea Torontalului, miercuri, în care au fost implicate patru autoturisme.
Ştiri din Timiș
Charity Quiz Night, evenimentul caritabil de cultură generală organizat la Timișoara, va marca marți, 28 iulie, cea de-a 100-a ediție. De aproape nouă ani, donațiile participanților sunt direcționate către programe educaționale destinate copiilor din familii vulnerabile, pentru prevenirea abandonului școlar.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara face un nou pas pentru extinderea rețelei de piste pentru biciclete și pregătește o conexiune velo între Podul Andrei Șaguna și comuna Ghiroda.
1