tion.ro Web analytics

La Institutul de Cardiologie din Timişoara vor fi sărbătoriți sâmbătă 20 de ani de chirurgie cardiacă. La manifestări au fost invitaţi să participe ministrul Sănătății, Ladislau Ritli, maestrul Ştefan Popa Popa s şi mai multe personalităţi din lumea sportului - Nadia Comaneci, Ilie Năstase, Gheorghe Hagi şi Helmuth Ducadam.
Am putea să intrăm în rândul ţărilor civilizate dacă noul ministru al Sănătăţii se ţine de cuvânt. Acesta a promis că va pune accent pe prevenirea bolilor şi că va da mai mulţi bani pentru medicii de familie. Specialiştii timişoreni dau ca exemplu bolile canceroase ce pot fi prevenite, dar pe care noi le tratăm cu mulţi, mulţi bani.
Cseke Attila, ministrul Sanatatii, si-a anuntat joi demisia. Acesta si-a motivat decizia prin faptul ca nu a fost consultat in privinta bugetului pe sanatate atunci cand Guvernul a planificat rectificarea bugetara din aceasta luna.

Ministrul Cseke Attila s-a întâlnit, vineri, cu primarul Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu, cu prefectul de Timiş, Mircea Băcală, cu directorul DSP Timiş, Horia Vermeşan, cu directorul CJAS Timiş, Cristian Careba, cu preşedintele CJ Timiş, Constantin Ostaficiuc, şi cu senatorul Gheorghe David, pentru a discuta despre problemele legate de sănătate din judeţ.

Edilul-șef al Timișoarei, Gheorghe Ciuhandu, a declarat că a avut deja mai multe întâlniri și discuții cu noii manageri ai spitalelor din subordinea municipalităţii și le-a cerut să îi transmită cât mai repede listele cu necesarul de reparaţii şi investiţii pe 2011 ale unităților, pentru a le putea prinde în proiectul de buget pe anul acesta.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 5 februarie 2026, în Timișoara?
Joi puteți merge la mai multe spectacole și proiecții.

Ştiri din Timiș

ATOP Timiș vrea structuri comunitare funcționale în toate localitățile și lansează o dezbatere amplă despre accesul copiilor la rețelele sociale
Prima ședință a Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) Timiș din 2026 a avut ca temă centrală consolidarea Structurilor Comunitare Consultative (SCC) la nivelul fiecărei localități din județ, dar și siguranța copiilor în mediul online. 1

Capitală Culturală

Vernisajul expoziției „Meniérè” aduce culorile subconștientului la Kunsthalle Bega
Timișorenii pasionați de artă sunt invitați vineri, 6 februarie, de la ora 19, la Kunsthalle Bega (Calea Circumvalațiunii nr. 10), pentru vernisajul expoziției de pictură „Meniérè”, semnată de artista Ana Maria Szöllösi.

Capitală Culturală

Copiii și tinerii dau glas identității bănățene în concursul „Dor dă graiu bănățan”, la Timișoara
Colegiul Național Bănățean din Timișoara organizează, în 21 februarie, cea de-a III-a ediție a concursului „Dor dă graiu bănățan”, un eveniment dedicat promovării graiului bănățean, identității și tradițiilor locale.

Ştiri din Timiș

Music Bingo de Valentine’s Day la Timișoara: distracție cu scop caritabil pentru animăluțe
Timișorenii sunt invitați să sărbătorească dragostea prin muzică, zâmbete din inimă și cafea aromată, joi, 12 februarie, de la ora 17, la Toffee Coffee (str. Episcop Augustin Pacha nr. 8), în cadrul evenimentului Music Bingo – Ediția de Valentine’s Day, organizat de Asociația Poli.

Ştiri din Timiș

Aproape jumătate dintre elevii din Timiș nu au promovat simularea județeană la Bacalaureat. ISJ Timiș va lua măsuri
Rezultatele simulării județene a Bacalaureatului din Timiș, desfășurată în decembrie 2025, arată că aproape jumătate dintre elevi întâmpină dificultăți serioase în pregătirea pentru examen. Din cei 1.996 de participanți, 978 de elevi (49%) au obținut medii sub 5, în timp ce 1.018 elevi (51%) au obținut medii de trecere. 5

Ştiri din Timiș

Sărbătoarea Fărșang aduce tradițiile bănățene în prim-plan la Dudeștii Vechi
Comuna Dudeștii Vechi va fi, duminică, 15 februarie, gazda uneia dintre cele mai îndrăgite sărbători tradiționale din vestul țării – Fărșang.

Ştiri din Timiș

Au început lucrările pe DJ 691, drumul care leagă Autostrada A1 de județul Arad
Au început lucrările de modernizare a drumului județean DJ 691, pe tronsonul cuprins între nodul de descărcare de pe Autostrada A1 și limita cu județul Arad, după localitatea Alioș. Drumul traversează localitățile Pișchia, Fibiș, Mașloc și Alioș și este unul dintre cele mai afectate de traficul greu din județul Timiș. 5

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici