Ministrul delegat pentru IMM şi Turism, Maria Grapini, va fi retrasă de Partidul Conservator din acest post, pentru a candida la alegerile europarlamentare, ce vor avea loc în luna mai, potrivit unor surse din cadrul partidului. Grapini va părăsi Guvernul, cel mai târziu în luna martie.
Ministrul delegat pentru IMM, Mediu de Afaceri şi Turism, Maria Grapini, a anunțat că România va deschide birouri de promovare turistică în Bruxelles, Tel Aviv și Tokyo și va renunța la activitatea din Paris.
Noul ministru delegat pentru IMM-uri, Mediu de Afaceri şi Turism, Maria Grapini, vrea să crească turismul „cu bani puţini şi politici bune”, promovând apele termale, Delta Dunării, obiectivele culturale şi zonele în care turiştii pot descoperi folclorul autentic, cum ar fi Bucovina şi Maramureşul. Cât despre frunza Elenei Udrea şi campania iniţiată de aceasta pentru promovarea României, Grapini spune că va face o analiză pentru a se vedea dacă se impune un rebranding.
Joi, 22 noiembrie, la Timişoara va avea loc conferinţa regională pe tema prevenirii şi combaterii violenţei în familie. La eveniment va participa şi ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Mariana Câmpeanu.
Senatorul PNL Puiu Hasotti a fost investit, luni seara, in functia de ministru al Culturii. Ceremonia de la Palatul Cotroceni a fost una simpla, lipsita de fast, fara sampanie - totul a durat doar cateva minute!
Ştiri din Timiș
Prima ședință a Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) Timiș din 2026 a avut ca temă centrală consolidarea Structurilor Comunitare Consultative (SCC) la nivelul fiecărei localități din județ, dar și siguranța copiilor în mediul online.
1
Capitală Culturală
Timișorenii pasionați de artă sunt invitați vineri, 6 februarie, de la ora 19, la Kunsthalle Bega (Calea Circumvalațiunii nr. 10), pentru vernisajul expoziției de pictură „Meniérè”, semnată de artista Ana Maria Szöllösi.
Capitală Culturală
Colegiul Național Bănățean din Timișoara organizează, în 21 februarie, cea de-a III-a ediție a concursului „Dor dă graiu bănățan”, un eveniment dedicat promovării graiului bănățean, identității și tradițiilor locale.
Ştiri din Timiș
Timișorenii sunt invitați să sărbătorească dragostea prin muzică, zâmbete din inimă și cafea aromată, joi, 12 februarie, de la ora 17, la Toffee Coffee (str. Episcop Augustin Pacha nr. 8), în cadrul evenimentului Music Bingo – Ediția de Valentine’s Day, organizat de Asociația Poli.
Ştiri din Timiș
Rezultatele simulării județene a Bacalaureatului din Timiș, desfășurată în decembrie 2025, arată că aproape jumătate dintre elevi întâmpină dificultăți serioase în pregătirea pentru examen. Din cei 1.996 de participanți, 978 de elevi (49%) au obținut medii sub 5, în timp ce 1.018 elevi (51%) au obținut medii de trecere.
5
Ştiri din Timiș
Comuna Dudeștii Vechi va fi, duminică, 15 februarie, gazda uneia dintre cele mai îndrăgite sărbători tradiționale din vestul țării – Fărșang.
Ştiri din Timiș
Au început lucrările de modernizare a drumului județean DJ 691, pe tronsonul cuprins între nodul de descărcare de pe Autostrada A1 și limita cu județul Arad, după localitatea Alioș. Drumul traversează localitățile Pișchia, Fibiș, Mașloc și Alioș și este unul dintre cele mai afectate de traficul greu din județul Timiș.
5