Aproape 1.200 de scoli din 22 de judete vor fi inchise luni. In judetele Vrancea si Olt, inspectoratele scolare au luat decizia suspendarii cursurilor peste tot din cauza frigului, zapezii, viscolului, alte judete au pana la 300 de unitati de invatamant unde nu se tin ore. Ministerul Educatiei precizeaza ca "situatia e dinamica": pot fi inchise si alte scoli!
Guvernul României lasă copiii de la Maşloc în continuare pe străzi. O nouă Hotărâre de Guvern a suplimentat bugetul Ministerului Educaţiei pe 2011. Din cele 20 de unităţi de învăţământ din Timiş aflate pe lista de priorităţi a învăţământului timişean „urgenţele”, două la număr, printre care şi Maşlocul, au fost efectiv „uitate” de la plăţi.
Elevii indisciplinati ar urma sa petreaca o ora in „sala de reflectie“, unde vor fi supravegheati de cadre didactice sau de personalul didactic auxiliar sau nedidactic al scolii, propune Ministerul Educatiei. Federatia Sindicatelor din invatamant "Spiru Haret" si Federatia Nationala a Asociatiilor de Parinti resping ideea claselor de corectie, pe care o considera aberanta si spun ca scolile nu au personal suplimentar pentru supraveghere.
Copiii de la grădiniţa din Maşloc au fost trimişi luni acasă. Toţi sunt răciţi şi bolnavi din cauza condiţiilor în care funcţionează grădiniţa „provizorie”. Locaţia desemnată să-i adăpostească nu are încălzire şi nici apă, iar sobele de teracotă reprezintă un real pericol.
Ministerul Educatiei a anuntat ierarhizarea programelor de studii ale universitatilor acreditate din sistemul national de invatamant din Romania pentru anul universitar 2011-2012. Universitatile sunt impartite pe 60 de domenii de studiu si sunt ierarhizate in cinci categorii, de la A pana la E.
Azi în Timișoara
Joi puteți merge la mai multe spectacole și proiecții.
Ştiri din Timiș
Prima ședință a Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) Timiș din 2026 a avut ca temă centrală consolidarea Structurilor Comunitare Consultative (SCC) la nivelul fiecărei localități din județ, dar și siguranța copiilor în mediul online.
1
Capitală Culturală
Timișorenii pasionați de artă sunt invitați vineri, 6 februarie, de la ora 19, la Kunsthalle Bega (Calea Circumvalațiunii nr. 10), pentru vernisajul expoziției de pictură „Meniérè”, semnată de artista Ana Maria Szöllösi.
Capitală Culturală
Colegiul Național Bănățean din Timișoara organizează, în 21 februarie, cea de-a III-a ediție a concursului „Dor dă graiu bănățan”, un eveniment dedicat promovării graiului bănățean, identității și tradițiilor locale.
Ştiri din Timiș
Timișorenii sunt invitați să sărbătorească dragostea prin muzică, zâmbete din inimă și cafea aromată, joi, 12 februarie, de la ora 17, la Toffee Coffee (str. Episcop Augustin Pacha nr. 8), în cadrul evenimentului Music Bingo – Ediția de Valentine’s Day, organizat de Asociația Poli.
Ştiri din Timiș
Rezultatele simulării județene a Bacalaureatului din Timiș, desfășurată în decembrie 2025, arată că aproape jumătate dintre elevi întâmpină dificultăți serioase în pregătirea pentru examen. Din cei 1.996 de participanți, 978 de elevi (49%) au obținut medii sub 5, în timp ce 1.018 elevi (51%) au obținut medii de trecere.
5
Ştiri din Timiș
Comuna Dudeștii Vechi va fi, duminică, 15 februarie, gazda uneia dintre cele mai îndrăgite sărbători tradiționale din vestul țării – Fărșang.
Ştiri din Timiș
Au început lucrările de modernizare a drumului județean DJ 691, pe tronsonul cuprins între nodul de descărcare de pe Autostrada A1 și limita cu județul Arad, după localitatea Alioș. Drumul traversează localitățile Pișchia, Fibiș, Mașloc și Alioș și este unul dintre cele mai afectate de traficul greu din județul Timiș.
5