Primarul Nicolae Robu a ținut să dea o veste bună timișorenilor, în acest sfârșit de săptămână. Licitația pentru achiziționarea celor 44 de autobuze electrice, desfășurată la Ministerul Dezvoltării se apropie de final. Nu are niciun document pe care să se bazeze, doar vorbele fostului său subaltern, Cătălin Iapă, ajuns secretar de stat în ministerul mai sus menționat.
E oficial! Ministerul Dezvoltării cumpără 44 de autobuze electrice pentru Timișoara, cu 33 mil. euro
Vești bune de pe SEAP! Parcul auto al STPT va fi completat cu 44 de autobuze electrice cu o lungime de 18 metri, care sunt cumpărate de Ministerul Dezvoltării pentru Timișoara. MDRAP a lansat în sfârșit licitația pentru noile mijloace de transport, care costă până în 33 de milioane de euro.
Aproape 25 de milioane de lei costă nouă autobuze electrice pe care Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice le cumpără pentru Lugoj. MDRAP a lansat deja licitația. Mai-marii de la București au promis că vor cumpăra și pentru Timișoara, dar capitala Banatului mai așteaptă. S-au tot făcut modificări la parteneriat.
Cinema
După ani întregi de speculații, universul „RoboCop” revine pe ecrane. Amazon MGM Studios a confirmat oficial că dezvoltă un nou serial inspirat din celebrul film SF lansat în 1987, producția urmând să fie disponibilă pe platforma Prime Video.
Capitală Culturală
Filarmonica Banatul Timișoara propune două zile de blues și jazz, un eveniment ce marchează 35 de ani de istorie a Galei Kamo. Programul ediției cuprinde un concert de jazz simfonic susținut de Elena Mîndru împreună cu Orchestra Filarmonicii, o întâlnire dedicată istoriei festivalului, un concert Bega Blues Band & Guests și prezența la Timișoara a Budapest Orchestra Project.
Ştiri din Timiș
Șoferii care circulă pe bulevardul Revoluției 1989 din Timișoara trebuie să se pregătească pentru restricții de trafic începând de joi, 23 iulie.
Ştiri din Timiș
Poiana Lupului din Gărâna devine, în perioada 24–26 iulie, punctul de întâlnire al iubitorilor de folk și muzică live. Festivalul Gărâna Folk revine cu ediția a 19-a și promite trei zile de concerte, activități în natură și momente dedicate comunității, într-unul dintre cele mai spectaculoase decoruri din Munții Banatului.
Ştiri din Timiș
Interesul pentru admiterea din acest an la Universitatea de Vest din Timișoara a crescut față de anul trecut. Potrivit datelor preliminare publicate de universitate, peste 6.100 de candidați s-au înscris la programele de licență, cu aproximativ 16% mai mulți decât în sesiunea din vara lui 2025. Cea mai mare concurență s-a înregistrat la specializarea „Științe aplicate în criminalistică”, unde au fost 8,5 candidați pe un loc finanțat de la buget.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. BSG Amanet & Exchange lansează cea de-a doua ediție a campaniei dedicată clienților care efectuează operațiuni de schimb valutar în agențiile companiei și se înscriu pe site-ul bsgexchange.ro.
Mapamond
Parlamentul Franței a adoptat o lege care interzice copiilor cu vârsta sub 15 ani să își creeze sau să dețină conturi pe rețelele sociale, precum TikTok, Instagram sau Snapchat. Dacă legea va trece și de controlul constituțional, Franța va deveni primul stat din Uniunea Europeană care introduce o astfel de interdicție, relatează The Guardian.
4