Preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, a interzis cooperarea cu Rusia în domeniul militar. Vicepremierul Ucrainei, Vitali Iarema, a făcut acest anunț, luni, într-o emisiune a unui post ucrainean de televiziune.
Un militar ucrainean a fost ucis, marți, într-o tentativă de luare cu asalt a unei unități militare de către trupe ruse, din Simferopol, capitala provinciei Crimeea. Anunțul a fost făcut de Ministerul ucrainean al Apărării din Crimea. Premierul ucrainean Arseni Iaţeniuk a declarat că în această regiune conflictul cu Rusia a intrat într-o fază militară. El a calificat tirurile asupra unor militari ucraineni drept „o crimă de război".
Un militar a fost descoperit, miercuri dimineaţă, împuşcat în cap, în unitatea unde activa, în Târgu Jiu. Bărbatul a fost găsit de un coleg care a anunţat imediat serviciul de urgenţă 112 şi superiorii săi.
Caz incredibil la Iasi: un militar a incercat, vineri, sa-si stranga de gat concubina, in plina strada, victima fiind scoasa din mainile agresorului de catre un trecator. Cel in cauza a participat la misiuni in Irak si Afganistan!
Fortele ISAF din Afganistan au recunoscut ca un militar NATO l-a ucis pe Ahmed Omed Khpulwak, corespondent BBC, pentru ca l-a confundat cu un insurgent care vrea sa se arunce in aer. Ziaristul insa nu avea in mana un explozibil, ci legitimatia de presa!
Ştiri din Timiș
Asociația Culturală Pusta, în parteneriat cu Episcopia Romano-Catolică și Facultatea de Muzică și Teatru a Universității de Vest din Timișoara (UVT), invită publicul la Concertul de Crăciun 2025. Evenimentul va avea loc duminică, 14 decembrie, de la ora 17, în Biserica Romano-Catolică „Sfântul Gerard” din Cenad.
Mapamond
Un incendiu izbucnit într-un club de noapte din renumita destinație turistică Goa, în India, a provocat moartea a cel puțin 25 de persoane, între care patru turiști, au anunțat autoritățile locale, citate de CNN.
Ştiri din Timiș
Aurelia Marcoane, psiholog clinician și psihoterapeut integrativ, explică pentru Tion fenomenul economia aparențelor: de ce părem bogați, dar trăim mai săraci emoțional și financiar ca oricând.
Ştiri din Timiș
Timișenii sunt invitați duminică, 14 decembrie, de la ora 12, la o nouă ediție a evenimentului „Poveste de Crăciun în Charlottenburg”. Este o manifestare care celebrează tradițiile locale și atmosfera autentică a sărbătorilor de iarnă.
Turism
Există locuri pe hartă care par inventate. Insula South Georgia, o fâșie lungă de 160 de kilometri aruncată în Atlanticul de Sud, între Antarctica și extremitatea Americii de Sud, e unul dintre ele.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la mai multe proiecții și concerte.
1
Ştiri din Timiș
Atmosferă de sărbătoare într-un decor feeric, plin de lumini, distracție și bucurie. La Muzeul Satului Bănățean de la Pădurea Verde s-a deschis, sâmbătă, de Moș Nicolae, Lights of the Village.
5
Agenda
De unde vine denumirea de algebră? Dar cea de algoritm? Chiar dacă în viaţa de zi cu zi nu vedem formule matematice complexe pretutindeni, suntem înconjuraţi de ele. Algoritmii conduc în mod discret chiar şi cele mai obişnuite activităţi zilnice – ei stau în spatele reţelelor de socializare, a motoarelor de căutare, a aplicaţiilor pentru muzică, shopping sau transport şi nu numai. Fără contribuţiile matematicianului persan Muhammad ibn Musa Al-Khwarizmi am putea să nu fim aici. Până şi cuvântul „algoritm” provine dintr-o versiune latinizată a numelui lui Al-Khwarizmi. În plus, cuvântul „algebră” este derivat dintr-o parte a titlului celebrei sale cărţi „Kitab al-Mukhtasar fi Hisab al-Jabr wa’l-Muqabala”.