Anchetă a polițiștilor de frontieră în cazul a doi sirieni în vârstă de 20 și 23 de ani, în apropiere de Sânnicolau Mare. Cei doi sunt cercetați penal după ce au fost prinși că au trecut ilegal granița din Serbia în România. Unul dintre migrați se simțea rău, iar polițiștii au chemat o ambulanță care i-a acordat îngrijiri medicale la fața locului.
Situație disperată pentru străinii care locuiesc legal în Timiș și trebuie să își prelungească actele de ședere. Mai multe persoane dorm de două zile în frig, pe scările Serviciului de Imigrări de la Timișoara, pentru a nu pierde rândul. Totul pentru că angajații puțini ai instituției nu mai pot face față numărului mare de dosare și cereri.
Azi în Timișoara
Duminică, continuă Flight Festival la Muzeul Satului Bănățean. Mai puteți merge la o lansare de carte, la diverse ateliere, la film sau la teatru.
Eveniment
UPDATE. Adolescent din Timișoara, dat dispărut. Poliția cere sprijinul populației pentru găsirea lui
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Timiș desfășoară verificări pentru depistarea unui minor în vârstă de 15 ani, care a dispărut din Timișoara. UPDATE 2. Băiatul a fost găsit
2
România
Ilie Bolojan și-a depus candidatura la șefia PNL cu moțiunea „Modernizare cu Rădăcini” și este singurul candidat înscris pentru Congresul Extraordinar de duminică, unde va fi aleasă noua conducere a partidului.
6
Mapamond
Două cutremure moderate au avut loc sâmbătă în sud-estul Cretei, la câteva minute distanță, fără victime sau pagube raportate. Seismele au fost resimțite în mai multe zone ale insulei.
România
Într-un mesaj publicat sâmbătă, primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunțat că renunță la candidatura pentru funcția de prim-vicepreședinte al PNL, invocând dosarul penal deschis de DNA și dorința de a nu afecta imaginea partidului.
Mapamond
Nicușor Dan a participat la Istanbul, alături de Recep Tayyip Erdoğan, la ceremonia de acordare a pavilionului corvetei „Contraamiral August Roman”, subliniind importanța acesteia pentru securitatea regională și cooperarea dintre România și Turcia în domeniul apărării.
4