tion.ro Web analytics

Ştiri din Timiș

Paula Romocean, viceprimărița Timișoarei, a votat deja, de la Liverpool
Viceprimărița Timișoarei Paula Romocean nu ratat ocazia de a vota mai devreme. Aflată la Liverpool, aceasta a votat pe listele suplimentare încă de vineri.

Ştiri din Timiș

Vacanţa cu copiii? Iată ce să nu-ţi lipsească din geantă de mână
Vacanţele cu cei mici sunt un prilej de bucurie pentru întreaga familie, însă lipsa unei planificări atente poate duce la situaţii neplăcute, uneori dificil de gestionat. De aceea, ca să le asiguri celor mici confortul şi starea de bine, planificarea călătoriilor trebuie să înceapă cu o listă cât mai cuprinzătoare pentru bagaje. Iar dacă împachetezi cu atenţie toate cele necesare în geanta de mână, deja ai bifat primii paşi pentru o călătorie fără stres.

Mapamond

Negocierile dintre ruși și ucraineni de la Istanbul s-au încheiat fără un progres spre pace
Negocierile de pace dintre Rusia și Ucraina de la Istanbul s-au încheiat rapid, fără progrese semnificative, relatează BBC. 1

Capitală Culturală

PROGRAM. Ce puteți vedea sâmbătă în Timișoara la Noaptea Muzeelor: expoziții, spectacol cu reptile, concerte și reconstituiri istorice
La Muzeul Național al Banatului, vizitatorii vor avea parte de salve de tun, concert de muzică veche, spectacol de reptile vii și alte atracții. La Muzeul Satului Bănățean, vizitatorii vor avea ocazia să vadă trei expoziții: Banatul habsburgic, „Miros de pâine caldă – Pâinea în Dacia”, precum și o expoziție de icoane la Casa Națională. De asemenea, la Universitatea Politehnica Timișoara va avea loc Noaptea Europeană a Muzeelor. La Casa Artelor, va avea loc un performance semnat de artistul Bogdan Achimescu și intitulat: „Seara minții – Noaptea Muzeelor”.

Capitală Culturală

Ziua Timișoarei și Celebrarea orașului, într-o singură ediție specială anul acesta
Anul acesta, Ziua Timișoarei și Celebrarea orașului sunt organizate pentru prima dată în parteneriat, de Centrul de Proiecte și Casa de Cultură. Cele două evenimente de anvergură vor fi reunite sub același nume – „Ziua Timișoarei”.

Ştiri din Timiș

Adevărul despre plantele ,,ieftine”: ce se ascunde în spatele unui preț mic!
Toate s-au scumpit, de la alimente la materiale de construcție, așa că e firesc să fim mai atenți la prețuri, inclusiv atunci când cumpărăm plante. Dar un preț mic nu garantează o alegere bună. Ce pare, la început, o afacere avantajoasă se poate transforma ușor în pierdere de timp și bani.

România

Piedone primește 100.000 de euro despăgubiri morale după achitarea în dosarul Colectiv
Cristian Popescu Piedone, fost primar al Sectorului 4 în momentul tragediei de la Colectiv, a câștigat procesul intentat statului român pentru perioada petrecută în închisoare ca urmare a condamnării din dosarul Colectiv. Decizia Tribunalului București, pronunțată pe 15 mai, nu este definitivă, potrivit HotNews.ro. 6

Mapamond

Un bebeluș american, primul pacient tratat cu o terapie genică personalizată
Un bebeluș din Statele Unite, diagnosticat cu o afecțiune metabolică rară și incurabilă, a devenit primul pacient din lume care a beneficiat de o terapie genică personalizată, au anunțat joi medicii care l-au tratat. Descoperirea reprezintă un pas major care alimentează speranțele privind dezvoltarea unor tratamente similare și pentru alte boli grave, potrivit AFP citată de Agerpres.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici