Migrantii continua sa ia cu asalt granitele Romaniei, pentru a putea ajunge astfel in Vestul Europei
Alertă continuă pentru polițiștii de frontieră timișeni. Oamenii legii depistează aproape zilnic câte un grup de migranți care încearcă să intre ilegal în România pentru a ajunge ulterior în Vestul Europei. În ultimele 24 de ore 11 persoane au fost prinse că au intrat ilegal în țara noastră.
Noapte plină pentru polițiștii și jandarmii care activează în cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Lunga. Oamenii legii au depistat un grup format din zeci de migranți care încercau să intre în România din Serbia, pe fâșia verde. La scurt timp după aceea oamenii legii au pus mâna și pe călăuza grupului la reținerea căreia s-au tras focuri de armă.
Eveniment
Pompierii timișeni au fost chemați să intervină, marți, la un incendiu izbucnit la o casă din Șag. Focul a cuprins acoperișul locuinței, pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați, însă, din fericire, nu s-au înregistrat victime.
Capitală Culturală
Ziua Timișoarei | Timișoara City Celebration 2026 s-a încheiat după patru zile de evenimente care au atras, potrivit organizatorilor, peste 100.000 de participanți. Peste 30 de locații din oraș au avut loc peste 200 de evenimente culturale, artistice și sportive. Următoarea ediție este programată în perioada 30 iulie – 3 august 2027.
Ştiri din Timiș
Palatul Episcopal Romano-Catolic din centrul Timișoarei este mai aproape de restaurare și de deschiderea către public. Consilierii locali au aprobat actualizarea Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană (SIDU), pentru includerea investiției necesare atragerii finanțării europene.
Sănătate
Institutul Regional de Oncologie din Timișoara a trecut de ultima etapă administrativă înainte de începerea lucrărilor. Contractul de finanțare a fost semnat, ceea ce permite constructorului, desemnat în urma licitației, să înceapă execuția celui mai mare spital oncologic din vestul României.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara pregătește scoaterea la licitație a peste 3.500 de metri cubi de masă lemnoasă din fondul forestier aflat în proprietatea publică a municipiului. Lemnul provine din lucrări de conservare și din produse accidentale și va fi valorificat prin Ocolul Silvic Timișoara.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara a elaborat o strategie pentru perioada 2026-2030 dedicată prezervării și promovării multiculturalității orașului. Documentul prevede măsuri de sprijin pentru comunitățile etnice și promovarea patrimoniului cultural local.
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș a aprobat marți, într-o ședință extraordinară, alocarea a 50.000 de lei din fondul de rezervă către comuna Giulvăz pentru neutralizarea prin incinerare a cadavrelor de ovine din focarul de pestă a micilor rumegătoare confirmat la exploatația SC Epinex SRL. Decizia vine după mai multe săptămâni în care autoritățile au căutat o soluție pentru aplicarea măsurilor sanitar-veterinare dispuse în focar.