Accident grav de circulație, în noaptea de miercuri spre joi, în Pasajul Michelangelo din Timișoara. Doi tineri au murit și doi au fost răniți grav după ce un autoturism s-a lovit violent de peretele pasajului, iar apoi a ricoșat într-un autocamion folosit de STPT la intervenții. Polițiștii au deschis un dosar penal. UPDATE. Unul dintre tinerii morți era campion mondial cu echipa de robotică Delta Force din Arad
La Timișoara, noaptea dintre ani nu numai că nu a fost una liniștită, ci incidentul din Calea Șagului în care a fost implicat Marcel „sefu timisori” nu a fost unul izolat. Nici chiar zona centrală a orașului nu a fost ferită de focurile de armă ale romilor. Reporterii Tion au fost sesizați de cititori despre un alt „episod western”, iar când au mers la fața locului să verifice informația au găsit o mulțime de cartușe abandonate de romi în iarbă. Nici nu le-a păsat că tuburile ar fi putut fi găsite de autorități și cineva ar putea lua măsuri.
Sănătate
Când copilul tău are alergii sau astm, primele întrebări te duc adesea pe grupuri de părinți sau rețele sociale, unde sfaturile vin rapid, dar nu întotdeauna corect. Specialiștii Asociației Române de Educație în Alergii (AREA) spun cum poți să-ți protejezi copilul de recomandările nesigure și să alegi informațiile medicale bazate pe dovezi.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Eternity”, o comedie-romantică în care Elizabeth Olsen, Miles Teller și Callum Turner explorează dilema imposibilă a unei femei prinsă între două iubiri.
Ştiri din Timiș
Un atelier creativ de confecționat îngerași din lână împâslită va avea loc la Timișoara. Evenimentul este organizat pentru a sprijini cazul medical al Ioanei Piroska, o tânără mamă diagnosticată cu glioblastom, cea mai agresivă formă de cancer cerebral.
Eveniment
Vineri a avut loc un accident rutier în comuna Bethausen, între o mașină de livrat și o mașină.
Sănătate
Medicii Spitalului CFR Timișoara explică faptul că ecografia aparatului urinar rămâne una dintre cele mai simple și utile metode de investigare, fiind accesibilă, lipsită de radiații și fără a necesita o pregătire specială. În doar câteva minute, imaginile obținute pot evidenția modificări importante la nivelul rinichilor, vezicii urinare sau prostatei.
Ştiri din Timiș
Este weekendul în care Moș Nicolae vine cu daruri pentru toți copiii care au fost cuminți, iar înainte de a ajunge la ghetuțele pregătite de cei mici, el îi așteaptă în Iulius Town Timișoara. Pe lângă întâlnirea cu Moșul, cei mici sunt invitați la un atelier de creație, la teatrul de păpuși și pot face cunoștință cu îndrăgitele personaje din „Frozen”. Mai mult, în Iulius Town va avea loc și o paradă festivă cu Moș Crăciun și spiridușii veseli.
Ştiri din Timiș
Primăria Municipiului Timișoara și Sport Club Municipal Timișoara invită toți timișorenii să participe la programele gratuite de înot „Mișcarea pentru sănătate” și „Veteranii Masters”, desfășurate la bazinul Complexului Sportiv Bega, situat pe Intrarea Zânelor nr. 2.