De peste zece ani, Claudia Kovacs, cu multă răbdare, lasă amintiri permanente pe trupurile celor care-i trec pragul salonului său de tatuaje din Timișoara. Claudia își tatuează clienții cu flori, citate motivaționale, animale și multe altele. Mii de persoane, români și străini, beneficiază de tehnica ei iscusită.
Trăim vremuri în care totul se desfășoară în grabă, pe repede-nainte și nu avem timp suficient, iar când avem nevoie de o informație, ne este la îndemână să o căutăm pe Internet, de pe telefon sau laptop. În aceste condiții, bibliotecarii s-au încăpățânat să reziste și, pe cât posibil, s-au adaptat timpurilor și chiar concurează cu internetul. Este și cazul bibliotecarei Ileana Berariu, care organizează periodic diverse acțiuni la Biblioteca Județeană Timiș din Piața Libertății.
Daniela Fălcușan este Director of Engineering Security BU, Romania Site Leader la o firmă de IT, care își desfășoară activitatea atât în România, cât și în alte țări. Este pasionată de ceea ce face, iar dacă nu s-ar fi făcut IT-istă i-ar fi plăcut să devină psiholog deoarece îi plac oamenii foarte mult.
Ştiri din Timiș
Președintele PNL Ilie Bolojan a venit la Timișoara cu un mesaj clar pentru liberali: partidul trebuie să se rupă de PSD și să construiască, inclusiv alături de USR, un pol de centru-dreapta. Bolojan a anunțat și că PNL va intra în opoziție față de Guvern.
Eveniment
Un copil în vârstă de 3 ani a fost rănit, duminică, după ce un monument funerar s-ar fi desprins în cimitirul de pe Calea Șagului din Timișoara.
Ştiri din Timiș
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă.
2
Ştiri din Timiș
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028.
10
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.
România
Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că pensiile urmează să fie majorate în 2027, conform formulei prevăzute de lege.
3
Horoscop
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.