O ambulanţă s-a răsturnat, sâmbătă dimineaţa, pe bulevardul Liviu Rebreanu din Timişoara, după ce a fost acroşată de un autoturism Mercedes care a trecut pe culoarea roşie a semaforului la intersecţia cu strada Drubeta. Şoferul şi un asistent din maşina salvării au fost răniţi uşor.
Începând din această toamnă, pe străzile din Timişoara vor circula 30 de autobuze Mercedes articulate, noi şi moderne. Primele vehicule vor sosi probabil la sfârşitul lunii septembrie, după ce primarul Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu, a fost personal la Istanbul, pentru a vedea mijloacele de transport.
Şoferul unui taxi Dacia Logan a lovit în plin, luni seara, un Mercedes CLS 500 care i-a tăiat calea la intersecţia de la Termal din Timişoara. Din cauza accidentului, circulaţia în zonă s-a desfăşurat cu dificultate, taximetrul fiind complet distrus în partea din faţă.
Un echipaj al Poliţiei Rutiere Timiş a oprit în trafic, marţi seară, un autoturism plin cu ţigări de contrabandă. Autovehiculul, un Mercedes ML, se îndrepta spre Timişoara, dar a fost interceptat în comuna Şag.
Prefectul de Timiş Mircea Băcală susţine că Primăria Timişoara continuă să ascundă 11 anexe din contractul de achiziţie al celor 30 de autobuze Mercedes deoarece, dacă acestea ar fi făcute publice, s-ar afla că, de fapt, preţul de achiziţie nu este de 8,2 milioane de euro, aşa cum susţin edilii oraşului, ci... 21 de milioane de euro.
Ştiri din Timiș
Prima ședință a Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) Timiș din 2026 a avut ca temă centrală consolidarea Structurilor Comunitare Consultative (SCC) la nivelul fiecărei localități din județ, dar și siguranța copiilor în mediul online.
Capitală Culturală
Timișorenii pasionați de artă sunt invitați vineri, 6 februarie, de la ora 19, la Kunsthalle Bega (Calea Circumvalațiunii nr. 10), pentru vernisajul expoziției de pictură „Meniérè”, semnată de artista Ana Maria Szöllösi.
Capitală Culturală
Colegiul Național Bănățean din Timișoara organizează, în 21 februarie, cea de-a III-a ediție a concursului „Dor dă graiu bănățan”, un eveniment dedicat promovării graiului bănățean, identității și tradițiilor locale.
Ştiri din Timiș
Timișorenii sunt invitați să sărbătorească dragostea prin muzică, zâmbete din inimă și cafea aromată, joi, 12 februarie, de la ora 17, la Toffee Coffee (str. Episcop Augustin Pacha nr. 8), în cadrul evenimentului Music Bingo – Ediția de Valentine’s Day, organizat de Asociația Poli.
Ştiri din Timiș
Rezultatele simulării județene a Bacalaureatului din Timiș, desfășurată în decembrie 2025, arată că aproape jumătate dintre elevi întâmpină dificultăți serioase în pregătirea pentru examen. Din cei 1.996 de participanți, 978 de elevi (49%) au obținut medii sub 5, în timp ce 1.018 elevi (51%) au obținut medii de trecere.
5
Ştiri din Timiș
Comuna Dudeștii Vechi va fi, duminică, 15 februarie, gazda uneia dintre cele mai îndrăgite sărbători tradiționale din vestul țării – Fărșang.
Ştiri din Timiș
Au început lucrările de modernizare a drumului județean DJ 691, pe tronsonul cuprins între nodul de descărcare de pe Autostrada A1 și limita cu județul Arad, după localitatea Alioș. Drumul traversează localitățile Pișchia, Fibiș, Mașloc și Alioș și este unul dintre cele mai afectate de traficul greu din județul Timiș.
5