tion.ro Web analytics

UPDATE. Judecătorii timişoreni au deliberat, în urmă cu puţin timp, în cazul recursului depus de avocaţii lui Carmen Bejan, studenta de la Medicină acuzată, alături de Raul Sergiu Florea, de uciderea lui Trifu Schroth. Tânăra a sperat să fie cercetată în stare de libertate, dar magistraţii au hotărât că trebuie să rămână în continuare în arest. Video
Avocaţii lui Carmen Bejan au recuzat, joi dimineaţă, una dintre judecătoarele care urmau să analizeze cererea de recurs depusă împotriva deciziei de prelungire a mandatului de arestare preventivă. Apărătorii studentei au reuşit astfel să obţină o amânare, iar recursul va fi judecat abia în 10 septembrie. În tot acest timp, portarul care a dat alarma în cazul crimei de la medicină, ameninţă că va depune plângere la poliţie împotriva administraţiei căminului pentru că a fost concediat forţat.
Jale mare pe Aleea CFR din Timişoara, miercuri după-amiază. Sute de rromi s-au adunat să-l petreacă pe ultimul drum pe şeful de stabor, Trifu Schroth, şi le-au transmis un mesaj clar autorităţilor: „Dacă nu se face lege şi dreptate, ne răzbunăm cât de curând. Aşteptăm două luni şi ne răzbunăm pe familii. (...) Plătim pe bani şi ne răzbunăm şi ni-i aduce acasă în ladă, în cutii, în frigidere”, a ameninţat unul dintre participanţii la înmormântare. Imagini inmormantare Trifu Schroth | Video
Doi studenţi la medicină, Carmen B., de 20 de ani, din Arad, şi Raul F., de 20 de ani, din Hunedoara, sunt principalii suspecţi de comiterea crimei. Poliţiştii au un martor care i-a observat pe cei doi cum au pus într-un Mercedes mai multe plase şi un geamantan, în care se afla bărbatul tranşat. Maşina a fost descoperită ulterior în spatele Prefecturii. Imagini Crima intr-o camera de camin a Universitatii de Medina Timisoara | Imagini rudele barbatului ucis Rudele barbatului ucis | Imagini spital Tanarul care a incercat sa se sinucida a ajuns la spital | Video crima Video  | Video rudele barbatului ucis Video | Video spital Video

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 5 februarie 2026, în Timișoara?
Joi puteți merge la mai multe spectacole și proiecții.

Ştiri din Timiș

ATOP Timiș vrea structuri comunitare funcționale în toate localitățile și lansează o dezbatere amplă despre accesul copiilor la rețelele sociale
Prima ședință a Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) Timiș din 2026 a avut ca temă centrală consolidarea Structurilor Comunitare Consultative (SCC) la nivelul fiecărei localități din județ, dar și siguranța copiilor în mediul online. 1

Capitală Culturală

Vernisajul expoziției „Meniérè” aduce culorile subconștientului la Kunsthalle Bega
Timișorenii pasionați de artă sunt invitați vineri, 6 februarie, de la ora 19, la Kunsthalle Bega (Calea Circumvalațiunii nr. 10), pentru vernisajul expoziției de pictură „Meniérè”, semnată de artista Ana Maria Szöllösi.

Capitală Culturală

Copiii și tinerii dau glas identității bănățene în concursul „Dor dă graiu bănățan”, la Timișoara
Colegiul Național Bănățean din Timișoara organizează, în 21 februarie, cea de-a III-a ediție a concursului „Dor dă graiu bănățan”, un eveniment dedicat promovării graiului bănățean, identității și tradițiilor locale.

Ştiri din Timiș

Music Bingo de Valentine’s Day la Timișoara: distracție cu scop caritabil pentru animăluțe
Timișorenii sunt invitați să sărbătorească dragostea prin muzică, zâmbete din inimă și cafea aromată, joi, 12 februarie, de la ora 17, la Toffee Coffee (str. Episcop Augustin Pacha nr. 8), în cadrul evenimentului Music Bingo – Ediția de Valentine’s Day, organizat de Asociația Poli.

Ştiri din Timiș

Aproape jumătate dintre elevii din Timiș nu au promovat simularea județeană la Bacalaureat. ISJ Timiș va lua măsuri
Rezultatele simulării județene a Bacalaureatului din Timiș, desfășurată în decembrie 2025, arată că aproape jumătate dintre elevi întâmpină dificultăți serioase în pregătirea pentru examen. Din cei 1.996 de participanți, 978 de elevi (49%) au obținut medii sub 5, în timp ce 1.018 elevi (51%) au obținut medii de trecere. 5

Ştiri din Timiș

Sărbătoarea Fărșang aduce tradițiile bănățene în prim-plan la Dudeștii Vechi
Comuna Dudeștii Vechi va fi, duminică, 15 februarie, gazda uneia dintre cele mai îndrăgite sărbători tradiționale din vestul țării – Fărșang.

Ştiri din Timiș

Au început lucrările pe DJ 691, drumul care leagă Autostrada A1 de județul Arad
Au început lucrările de modernizare a drumului județean DJ 691, pe tronsonul cuprins între nodul de descărcare de pe Autostrada A1 și limita cu județul Arad, după localitatea Alioș. Drumul traversează localitățile Pișchia, Fibiș, Mașloc și Alioș și este unul dintre cele mai afectate de traficul greu din județul Timiș. 5

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici