Scenariul ultimelor meciuri s-a repetat şi în ultima partidă susţinută de Poli. De această dată partener de distracţie a fost Astra. Oricum, regia spectacolului a fost aceiaşi: echipa adversă deschide scorul iar FC Timişoara egalează.
Nici de această dată AS Politehnica Municipal Timişoara nu a reuşit să învingă cea de a doua formaţie bănăţeană, UCM Reşiţa. Chiar dacă sâmbătă victoria a fost probabil cel mai aproape din ultimele meciuri.
Stadionul Dan Păltinişanu a găzduit dumincă seara cea mai slabă partidă din acest sezon. Poli Timişoara şi Victoria Brăneşti nu au reuşit să încânte cei aproape 3.000 de spectatori prezenţi prin aproape nimic, excepţie fiind golurile marcate. După un meci extrem de încâlcit, cu un arbitraj absolut dezastruos prestat de Robert Dumitru, Poli a reuşit să învingă Brăneştiul cu scorul de 2 – 1, după ce la pauză a fost 1 – 0.
Antrenorul celor de la Poli Timişoara, Vladimir Petrovic, le cere elevilor săi să-şi revină cât mai repede de la „înălţimea” partidei cu Manchester City şi să abordeze cu maximă atenţie disputa cu Victoria Brăneşti. Echipa va juca duminică seara, de la ora 22, pe Dan Păltinişanu, cu Victoria Brăneşti, meci contând pentru etapa a 5-a a Ligii 1.
Preşedintele PDL Timiş, Constantin Ostaficiuc, îl va înfrunta, joi, pe omologul său de la Arad, nimeni altul decât finul lui Traian Băsescu, Gheorghe Falcă... pe terenul de fotbal.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la proiecții și la spectacole.
Ştiri din Timiș
Primăria Lugoj a anulat licitația de până la 8,9 milioane de euro pentru întreținerea drumurilor pe patru ani, după ce documentația s-a dovedit depășită și includea sume pentru 2025. Procedura va fi reluată cu valori actualizate pentru 2026.
Eveniment
Două persoane au fost rănite sâmbătă după un accident produs în Sânmihaiu Român.
Eveniment
Sâmbătă a avut loc un accident pe strada Emil Zola din Timișoara, soldat cu două persoane rănite.
2
România
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează, sâmbătă, cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Germania că mai multe curse aeriene sunt afectate.
1
Ştiri din Timiș
Ginkgo biloba este una dintre cele mai cunoscute plante medicinale atunci când vine vorba despre memorie, concentrare și circulație. Folosită de secole în medicina tradițională și studiată intens în cercetarea modernă, această „fosilă vie” a atras atenția prin compușii săi activi (flavonoide și terpenoide), care pot susține fluxul sanguin cerebral, protecția antioxidantă și funcția vasculară. Totuși, exact pentru că acționează asupra circulației și poate interacționa cu anumite medicamente, ginkgo biloba nu este un supliment „universal”, iar administrarea corectă face diferența între beneficii și riscuri.
Utile
Sâmbătă, 7 februarie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la mai multe spectacole, proiecții sau petreceri.