BC SCM Timişoara începe duminică seara la Sala „Constantin Jude”, de la ora 20, meciurile din 2017 cu o partidă dificilă, cea cu Steaua Bucureşti. Situaţia la echipă nu e una extraordinară, antrenorul Mandic a plecat brusc şi fără preaviz, Otasevic e pus pe lista „de curăţenie”, dar plusul s-ar putea numi Jonte Flowers, americanul venit la Timişoara, deşi nerefăcut total.