Accident grav, joi după-amiază, la intersecția străzilor Mareșal Constantin Prezan și Uranus din Timișoara. Trei persoane au ajuns la spital, printre care și un copil de 4 ani, după ce o șoferiță aflată la volanul unui autoturism BMW a pătruns în intersecție fără să se asigure.
Bicicliştii trebuie să se ferească de multe pericole în trafic – uneori chiar şi de maşini, ai căror şoferi pur şi simplu îi ignoră pe cei care pedalează. Un biciclist din Timişoara ne-a trimis un filmuleţ în care se poate observa, susţine el, cum este acroşat de un Matiz care… nu a avut loc de el în trafic.
Un nou accident de circulație, de această dată destul de grav, la intersecția străzilor Grigore Alexandrescu și Moise Doboșan. Șoferul unui Matiz a fost rănit grav după ce un tânăr la volanul unui Ford Fiesta a intrat în plin în el.
Horoscop
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.
Ştiri din Timiș
Congresul USR de la Timișoara s-a încheiat cu alegerea noului Birou Național. Printre cei aleși se numără și doi membri ai USR Timiș: senatorul Sorin Șipoș și viceprimarul Ruben Lațcău, potrivit rezultatelor parțiale, anunțate în jurul orei 19.
Eveniment
Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Timișoara, fiind bănuit că a spart o locuință și a furat mai multe echipamente audio, în valoare de 400 de euro.
Ştiri din Timiș
Dominic Fritz a deschis congresul USR de la Timișoara cu un atac la PSD și la premierul Luca Niculescu. Liderul USR a spus că partidul trebuie să fie „motorul” unei coaliții reformatoare, nu „roata de rezervă”.
10
Eveniment
Un tânăr în vârstă de 18 ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce ar fi provocat un accident rutier în localitatea Comloșu Mare, apoi ar fi fugit de la locul evenimentului. Acesta conducea fără permis și se afla la volanul unui autoturism neînmatriculat.
România
Începând cu 1 noiembrie 2026, România elimină taxa logistică de 25 de lei aplicată coletelor cu valoare sub 150 de euro expediate din afara Uniunii Europene.
Ştiri din Timiș
La Timișoara are loc congresul USR, unde partidul își alege noul Birou Politic Național. Cele trei liste aflate în cursă nu exclud colaborarea, iar Dominic Fritz spune că va lucra cu orice echipă aleasă.
5