Primarul Timișoarei a făcut publice primele imagini cu viitoarea maternitate a orașului, care va fi construită în zona Bogdăneștilor și va costa, după primele estimări, peste 20 de milioane de euro. Proiectul nu e gata, dar edilul-șef speră că o va vedea ridicându-se pe teren în 2019, an în care spune că va începe cele mai mari investiții din oraș.
Se fac pași înainte pentru a se construi noua maternitate a Timișoarei. Maternitatea urmează să fie ridicată pe un teren de lângă Spitalul Județean Timișoara (respectiv Casa Austria), iar realizarea ei ar putea începe în 2019 și s-ar putea finaliza în 2022. Acolo se va muta Maternitatea Bega, care acum se află pe strada Victor Babeș din Timișoara.
Pentru ca Maternitatea Odobescu să poată funcția în continuare în spațiul din zona Odobescu, Primăria Timișoara urmează să plătească aproape 220.000 de euro chirie, în următorii trei ani, Fundației Caritatea. Reprezentanții fundației ceruseră o chirie mult mai mare. Între timp, oficialii municipalității lucrează la documentația pentru o nouă maternitate.
O sală de nașteri a Maternității Bega din Timișoara a fost complet renovată, la fel ca și sala de travaliu. Investițiile continuă în clădirea de pe strada Victor Babeș din Timișoara și se așteaptă demararea construcției noii maternități care va funcționa în stânga Spitalului Județean din Timișoara.

România

Pensiile ar putea crește cu 7,3% în 2027. Ajutoare de până la 500 de lei în decembrie
Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că pensiile urmează să fie majorate în 2027, conform formulei prevăzute de lege.

Horoscop

Energia Astrală a lunii Noiembrie
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 1 noiembrie 2026, în Timișoara?
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.

Ştiri din Timiș

Rezultate parțiale la votul intern al USR. Lațcău și Șipoș, aleși în Biroul Național
Congresul USR de la Timișoara s-a încheiat cu alegerea noului Birou Național. Printre cei aleși se numără și doi membri ai USR Timiș: senatorul Sorin Șipoș și viceprimarul Ruben Lațcău, potrivit rezultatelor parțiale, anunțate în jurul orei 19.

Eveniment

Tânăr de 24 de ani, reținut după ce ar fi furat echipamente audio dintr-o locuință din Timișoara
Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Timișoara, fiind bănuit că a spart o locuință și a furat mai multe echipamente audio, în valoare de 400 de euro.

Ştiri din Timiș

Fritz, la congresul USR de la Timișoara: „Ne-au cântat prohodul de o mie de ori, iată că tot suntem aici”
Dominic Fritz a deschis congresul USR de la Timișoara cu un atac la PSD și la premierul Luca Niculescu. Liderul USR a spus că partidul trebuie să fie „motorul” unei coaliții reformatoare, nu „roata de rezervă”. 19

Eveniment

Tânăr de 18 ani, reținut după ce a provocat un accident în Comloșu Mare și a fugit
Un tânăr în vârstă de 18 ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce ar fi provocat un accident rutier în localitatea Comloșu Mare, apoi ar fi fugit de la locul evenimentului. Acesta conducea fără permis și se afla la volanul unui autoturism neînmatriculat.

România

Se elimină taxa de 25 de lei pentru coletele din afara UE de la 1 noiembrie în România
Începând cu 1 noiembrie 2026, România elimină taxa logistică de 25 de lei aplicată coletelor cu valoare sub 150 de euro expediate din afara Uniunii Europene.