Discuțiile de la nivel național despre ordonanțele de urgență pregătite de guvern au ajuns și la nivel local. La Timișoara, subiectul a fost discutat și de useriștii Ruben Lațcău, viceprimar al Timișoarei, și Nicu Fălcoi, deputat. O victimă colaterală a acestora a fost Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș, comparat de Ruben Lațcău cu o găină care caută „bețe imaginare” de care să se împiedice.
Marcel Ciolacu a anunțat luni seara că guvernul va aproba concomitent, până la sfârşitul lunii august, ordonanţa de urgenţă care vizează reducerea cheltuielilor bugetare şi reforma administrativă şi pe cea privind măsuri fiscale prin care să crească veniturile la buget. Potrivit acestuia, în lipsa adoptării unor astfel de măsuri, deficitul, anul acesta, ar urma să fie mai mare de 6,2%, cât a fost anul trecut.
În ultima săptămână, în mediul public au circulat mai multe propuneri de măsuri fiscale ale guvernului. În general, este vorba de eliminarea unor facilități pentru domeniile construcții și IT, dar și de creșterea unor taxe și impozite. Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș, consideră că acestea sunt mai degrabă dăunătoare.
Guvernul României propune noi măsuri fiscale, în general creșteri de taxe pentru mediul de afaceri, care ar urma să apară într-un viitor act normativ. Propunerile au fost intens dezbătute în mediul public în ultimele zile, iar un punct de vedere este oferit și din partea Universității Politehnice din Timișoara (UPT). Pe scurt, reprezentanții acesteia vorbesc de „o intervenție pompieristică”.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 2 noiembrie 2026, în Timișoara?
Luni puteți merge la expoziții și un spectacol.

Ştiri din Timiș

Bolojan, la explicații cu liberalii timișeni: „Cei care doresc ca PNL să fie o clonă a PSD n-au decât să plece”
Președintele PNL Ilie Bolojan a venit la Timișoara cu un mesaj clar pentru liberali: partidul trebuie să se rupă de PSD și să construiască, inclusiv alături de USR, un pol de centru-dreapta. Bolojan a anunțat și că PNL va intra în opoziție față de Guvern.

Eveniment

Copil de 3 ani, rănit după ce un monument funerar s-ar fi desprins într-un cimitir din Timișoara
Un copil în vârstă de 3 ani a fost rănit, duminică, după ce un monument funerar s-ar fi desprins în cimitirul de pe Calea Șagului din Timișoara.

Ştiri din Timiș

Se mai fac alegeri parțiale pentru Primăria Timișoara? USR vrea, dar „PSD este extrem de creativ atunci când e vorba de scuze”
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă. 2

Ştiri din Timiș

FOTO. USR și-a prezentat noul Birou Național. „Vom fi câinele de pază al cetățenilor”
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028. 10

Eveniment

Un bărbat de 71 de ani a ajuns la spital după ce un șofer l-a lovit cu spatele pe Calea Aradului din Timișoara. Traversa ilegal
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.

Eveniment

Bărbat de 50 de ani, reținut după ce a fost prins băut la volan, în Variaș
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.

România

Pensiile ar putea crește cu 7,3% în 2027. Ajutoare de până la 500 de lei în decembrie
Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că pensiile urmează să fie majorate în 2027, conform formulei prevăzute de lege. 3