Primarul Nicolae Robu a anunţat, sâmbătă, pe Facebook, că renunţă la ideea sa de a organiza un protest împotriva Guvernului deoarece în Master Planul pe Transport nu a fost inclusă realizarea completă a centurii de ocolire a municipiului Timişoara. Motivele invocate de edil ţin de... campania electorală.
Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Titu Bojin, care este totodată şi preşedintele PSD Timiş, susţine că presa a interpretat greşit Master Planul pe Transport şi „s-a pripit” în momentul în care a scris că Timişoara nu va avea centură. Acesta a precizat că documentul care schiţează planul de construcţie a drumurilor din România este încă într-un stadiu iniţial şi poate fi modificat.
Master Planul elaborat de Ministerul Transporturilor include o listă iniţială de proiecte care vor fi testate în vederea aprobării sau nu a acestora pentru a fi incluse în viitoarea strategie de transport a României. Pe lista proiectelor admise la testare se află şi trei posibile viitoare autostrăzi din vestul României, dar şi două noi porţiuni din centura de ocolire a Timişoarei, plus centura Recaş pe DN6.
Eveniment
Un copil în vârstă de 3 ani a fost rănit, duminică, după ce un monument funerar s-ar fi desprins în cimitirul de pe Calea Șagului din Timișoara.
Ştiri din Timiș
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă.
2
Ştiri din Timiș
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028.
7
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.
Horoscop
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.