Cristi Munteanu si Andrei Margaritescu sunt audiati intr-un dosar privind furturi de masini de lux, procurorii de la Parchetul Tribunalului Bucuresti emitand mandate de aducere pe numele lor.
Sunt obligaţi să ne repare maşinile cu piese proaste, dar ieftine, pentru ca apoi să-şi obţină banii doar prin tribunale. Asta le reproşează firmelor de asigurări societăţile de service auto din toată ţara, care vor protesta, marţi, la Timişoara, denunţând lipsa de reacţie a autorităţilor faţă de practicile abuzive ale asiguratorilor, spun iniţiatorii acţiunii.
Imaginaţia hoţilor este mereu înfloritoare. De la spartul uşilor maşinilor, s-a trecut mai nou la o nouă metodă. Cea cu telecomanda. Sunt vizate în special autoturismele scumpe.
Conducerea Primăriei Timişoara doreşte să deschidă o nouă piaţă de maşini pe strada Grigore Alexandrescu, pe un teren aflat lângă Piaţa Mehala, unde inspectorii municipalităţii şi trupele de intervenţie ale Poliţiei Locale au descins, în noaptea de duminică spre luni, pentru a dărâma câteva construcţii ridicate, susţin autorităţile locale, ilegal.
Sebastian Vettel, campionul mondial en-titre din Formula 1, a inceput sezonul 2011 cu o victorie entuziasmanta la Melbourne. Tanarul german a avut un weekend perfect, a obtinut pole-positionul fara probleme, dupa care a condus cursa de la un capat la altul si s-a impus cu un avans de peste 20 de secunde in fata ocupantului locului secund.