Şoferii din Franţa nu mai au voie să circule, începând de luni, cum vor ei. O măsură pentru reducerea poluării, care a şi intrat în vigoare, prevede ca într-o zi să circule maşinile cu număr par, iar în alta cele cu numere impare, în Paris şi în suburbii.
La Timişoara a debutat ediţia cu numărul 15 a Campionatului Judeţean de Automobilism Timiş. Primele curse au fost programate în cadrul Raliului Mărțișorului. Clasamentul final al etapei a fost influenţat de ploaia care a căzut peste Timişoara.
La Timişoara se reia sezonul automobilistic. Prima etapă a Campionatului Judeţean de Raliuri Timiş debutează cu Raliul Mărţişorului. Cursa va avea loc în zilele de 15 şi 16 martie, în prima zi în parcarea de la stadionul “Dan Păltinişanu”, iar în cea de a doua zi în parcarea magazinului Metro 2, pe Calea Torontalului.
Două maşini au rămas suspendate, în noaptea de marţi spre miercuri, după ce podul pe care se aflau s-a rupt de la jumătate. Podul trece peste râul Strei din judeţul Hunedoara şi este vechi de peste 40 de ani.
Ninsoarea din noaptea de duminică spre luni nu a blocat circulaţia pe drumurile naţionale şi autostrăzile din zona de vest a României. Pe şoselele aflate în raza de activitate a Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Timişoara se acţionează pentru curățarea zăpezii şi se circulă în regim de iarnă.
Mapamond
Iranul a anunțat închiderea Strâmtorii Hormuz și a avertizat navele să evite zona, invocând încălcări ale acordurilor de către Israel și SUA. Washingtonul respinge afirmațiile și susține că traficul prin strâmtoare se desfășoară normal.
România
Ilie Bolojan și-a depus candidatura la șefia PNL cu moțiunea „Modernizare cu Rădăcini” și este singurul candidat înscris pentru Congresul Extraordinar de duminică, unde va fi aleasă noua conducere a partidului.
1
Mapamond
Două cutremure moderate au avut loc sâmbătă în sud-estul Cretei, la câteva minute distanță, fără victime sau pagube raportate. Seismele au fost resimțite în mai multe zone ale insulei.
România
Într-un mesaj publicat sâmbătă, primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunțat că renunță la candidatura pentru funcția de prim-vicepreședinte al PNL, invocând dosarul penal deschis de DNA și dorința de a nu afecta imaginea partidului.
Mapamond
Nicușor Dan a participat la Istanbul, alături de Recep Tayyip Erdoğan, la ceremonia de acordare a pavilionului corvetei „Contraamiral August Roman”, subliniind importanța acesteia pentru securitatea regională și cooperarea dintre România și Turcia în domeniul apărării.
1
Eveniment
Un accident rutier s-a produs sâmbătă, în jurul orei 12:50, pe drumul european E70, în comuna Șag. Au fost implicate două autoturisme, iar o șoferiță a rămas blocată într-unul. Pompierii au intervenit. UPDATE. Polițiștii au deschis un dosar penal
2
Ştiri din Timiș
Patru investiții majore în infrastructura rutieră a județului Timiș se află în faza finală de execuție, anunță Consiliul Județean Timiș.
1