Schimbări majore ale parcului auto, dar și reducerea timpilor de intervenții de tip cod roșu sunt țintele celor de la IGSU până în 2025. Asta a susținut secretarul de stat Raed Arafat la ședința de bilanț a pompierilor timișeni. Oficialul a spus că timpii pentru intervențiile de tip cod roșu au fost stabiliți prin lege în 2007 și trebuie reduși de la 15 minute la maxim 7 minute.