Ghinion pentru un bărbat care și-a parcat neregulamentar mașina pe malul canalului Bega, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în Timișoara. Proprietarul a uitat să tragă frâna de mână, iar autoturismul BMW a ajuns în apă.
Și în acest an, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, Iulius Mall i-a răsplătit cu mii de daruri pe clienţii săi. Tablete, vouchere cadou, decoraţiuni tematice şi marele premiu, constând într-un autoturism nou-nouţ, toate au ajuns, în luna decembrie, prin tragere la sorţi, la cumpărători fideli. Premiul cel mare, un autoturism Skoda, a fost câştigat de o timişoreancă.
Un accident grav de circulație a avut loc la ieșire din satul Călacea spre Bărăteaz, în județul Timiș, joi seara. Două persoane au murit și o a treia a ajuns la spital, după ce autoturismul în care se aflau a lovit un stâlp.
Ghinion curat pentru cinci hoți din Timișoara, în noaptea de vineri spre sâmbătă. Ei au fost opriți de polițiști pentru un control de rutină, imediat după ce au comis un furt, și cărau bunurile sustrase cu autoturismul. Oamenii legii au intrat la bănuieli după ce și-au dat seama că șoferul nu are permis.
Ghinion teribil pentru un bărbat de 31 de ani din Timișoara. El a rămas fără mașină după ce polițiștii de la Serviciul de Investigare a Fraudelor l-au prins că transporta țigări de contrabandă. Mai mult, suspectul a fost reținut și urmează să fie prezentat magistraților cu propunerea de arestare preventivă.
Ştiri sportive
Politehnica Timișoara a obținut o victorie spectaculoasă, 4-3, în deplasare cu Popești Leordeni, după ce a fost condusă de două ori. Bănățenii le-au administrat ilfovenilor prima înfrângere a sezonului.
Ştiri din Timiș
De Ziua Mobilității, centrul Timișoarei a fost închis traficului și transformat într-un spațiu pentru evenimente sportive și culturale. „Străzi pentru comunitate” aduce cafenele improvizate, terenuri de sport și spectacole în „tringhiul” C.D. Loga – 20 Decembrie 1989 – Regele Ferdinand și pe Podul Mihai Viteazu.
9
Ştiri din Timiș
Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara (DFMT) a scos la licitație serviciul de încasare a impozitelor și taxelor locale prin intermediul unor terți, pentru următorii patru ani. Contractul ar putea ajunge la aproximativ 9,4 milioane de lei cu TVA,.
5
România
Siegfried Mureșan a fost desemnat premier și spune că va începe imediat elaborarea unui program de guvernare proeuropean, cu prioritățile prezentate la începutul săptămânii viitoare.
17
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la evenimentul „Străzi pentru comunitate”, la un târg sau la spectacole.
Eveniment
O conductă de gaz s-a fisurat, vineri seară, pe strada Nicolae Bălcescu din Sânnicolau Mare, iar scurgerile au determinat evacuarea locuitorilor pe o rază de aproximativ 500 de metri. UPDATE. Locuitorii s-au întors în case
Eveniment
Unul dintre minorii care l-au ucis pe Mario Berinde, adolescentul de 15 ani din Cenei, a fost condamnat de Tribunalul Timiș la 15 ani într-un centru de detenție. Acesta trebuie să plătească familiei victimei și daune morale de peste un milion de euro. Decizia nu este definitivă.
5