Domnisoarele au fost intampinate de 1 martie cu câte un mărţisor la petrecerea de 1 martie.
Atmosferă încendiară de Marţişor, cu Alexandra Stan, în Youtopia. Fanii din Timişoara ai româncei care a cucerit topurile internaţionale cu hiturile Lollipop & Sexo Beat au fost răsplătiţi de Alexandra cu un show de zile mari.
A doua sesiune de activităţi de grup realizate în centrul Punctului de Acces Public la Informaţie, s-a desfăşurat recent la Recaş. Copiii care au participat au fost înarmaţi cu talent şi multe idei. De data aceasta am avut în vedere faptul că se apropie luna martie şi ne-am gândit să realizăm felicitări de mărţişor.
A debutat sezonul de raliuri la Timişoara. Duminică dimineaţa a fost organizată prima competiţie automobilistică oficială a acestui an, Raliul Mărţişorului. Publicul s-a dovedit interesat de evenimentul organizat de A.C.R. Timiş şi Comisia de Automobilism şi Karting Timiş şi, probabil dacă nu ar fi fost şi mici greşeli de organizare, timişorenii ar fi luat parte la toate probele speciale ale acţiunii.
Se pregăteşte prima competiţie automobilistică pe 2010. În organizarea A.C.R. Timiş şi a Comisiei de Automobilism şi Karting Timiş, la Timişoara va avea loc duminică primul concurs destinat pasionaţilor de întreceri auto.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.
România
Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că pensiile urmează să fie majorate în 2027, conform formulei prevăzute de lege.
Horoscop
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.
Ştiri din Timiș
Congresul USR de la Timișoara s-a încheiat cu alegerea noului Birou Național. Printre cei aleși se numără și doi membri ai USR Timiș: senatorul Sorin Șipoș și viceprimarul Ruben Lațcău, potrivit rezultatelor parțiale, anunțate în jurul orei 19.
Eveniment
Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Timișoara, fiind bănuit că a spart o locuință și a furat mai multe echipamente audio, în valoare de 400 de euro.
Ştiri din Timiș
Dominic Fritz a deschis congresul USR de la Timișoara cu un atac la PSD și la premierul Luca Niculescu. Liderul USR a spus că partidul trebuie să fie „motorul” unei coaliții reformatoare, nu „roata de rezervă”.
21
Eveniment
Un tânăr în vârstă de 18 ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce ar fi provocat un accident rutier în localitatea Comloșu Mare, apoi ar fi fugit de la locul evenimentului. Acesta conducea fără permis și se afla la volanul unui autoturism neînmatriculat.