Chiar dacă e criză, lumea tot va da câţiva lei pentru a cumpăra un mărţişor. Unele persoane au venit chiar şi din Buzău pentru a vinde mărţişoare pe străzile din oraşul Timisoara. Primăria a eliberat un număr record de avize, circa 1.000, pentru comercializarea de mărţişoare, şi continuă să primească cereri.
Timişorenii vor avea de unde alege mărţişoare! 1 martie reprezintă pentru mulţi o afacere, mai ales în aceste vremuri de criză. Reprezentanţii Primariei Timisoara spun că anul acesta s-a înregistrat un număr record de persoane care au depus cereri pentru a comercializa mărţişoare în centrul oraşului.
Timp de cinci zile, la Centrul Regional de Afaceri, publicul este aşteptat să participe la două noi expoziţii. Organizate de Direcţia de specialitate a Camerei de Comerţ Timişoara, acestea promit, prin domeniile pe care le abordează, să atragă un public numeros.Imagini expozitieexpozitie
Timişoara. Piaţa Operei începe încet-încet să prindă culoare, în ciuda frigului care se încăpăţânează încă să ne facă să dârdâim. În centrul oraşului s-au ivit primele mărţişoare, pentru toate gusturile şi buzunarele celor care doresc să le achiziţioneze din timp.

Eveniment

Copil de 3 ani, rănit după ce un monument funerar s-ar fi desprins într-un cimitir din Timișoara
Un copil în vârstă de 3 ani a fost rănit, duminică, după ce un monument funerar s-ar fi desprins în cimitirul de pe Calea Șagului din Timișoara.

Ştiri din Timiș

Se mai fac alegeri parțiale pentru Primăria Timișoara? USR vrea, dar „PSD este extrem de creativ atunci când e vorba de scuze”
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă. 2

Ştiri din Timiș

FOTO. USR și-a prezentat noul Birou Național. „Vom fi câinele de pază al cetățenilor”
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028. 7

Eveniment

Un bărbat de 71 de ani a ajuns la spital după ce un șofer l-a lovit cu spatele pe Calea Aradului din Timișoara. Traversa ilegal
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.

Eveniment

Bărbat de 50 de ani, reținut după ce a fost prins băut la volan, în Variaș
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.

România

Pensiile ar putea crește cu 7,3% în 2027. Ajutoare de până la 500 de lei în decembrie
Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că pensiile urmează să fie majorate în 2027, conform formulei prevăzute de lege. 3

Horoscop

Energia Astrală a lunii Noiembrie
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 1 noiembrie 2026, în Timișoara?
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.