Fiecare cu marfa și locul lui. Anul acesta, reprezentanții Primăriei Timișoara au hotărât să nu mai permită vânzarea de flori și aranjamente florale în Piața Victoriei de 1 și 8 Martie. În schimb, în centrul orașului vor fi nu mai puțin de 400 de comercianți cu mărțișoare. Flori se vor putea vinde pe strada Mărășești.
Prima noapte a lunii martie a fost sărbătorită aşa cum se cuvine la Timişoara, unde reprezentantele sexului frumos au avut parte de o serie de surprize din partea organizatorilor petrecerii, iar distracţia a fost una incendiară.
Pe străzile din Timişoara au apărut, vineri, primele mărţişoare. Preţurile încep de la 50 de bani şi pot depăşi 10 lei pentru o broşă-mărţişor de exemplu. Cât despre modele, gama e cât se poate de variată: de la buburuze, ghiocei, hornari şi flori la personaje de desene animate, cum ar fi Tweety sau Tom şi Jerry. În centrul oraşului se vând chiar şi mărţişoare muzicale.
E simplu: dintr-un material la alegere, se decupează un pătrat. Acesta se împătureşte, iar foarfecile intră din nou în acţiune. Avem acum o bucată de stofă rotundă. Scoatem altele, ceva mai mici, din alte petice. Le suprapunem, coasem o mărgică-două deasupra, să ţină totul laolaltă, fixăm în spate un ac de siguranţă şi...gata broşa.
Deşi ar trebui să bată vânt de primăvară, e încă ger şi umblăm încotoşmănaţi. Frig sau nu, e 1 Martie, iar Timişoara s-a împodobit sărbătoreşte cu mii de mărţişoare, Dăm de ele la tot pasul.
Eveniment
Un copil în vârstă de 3 ani a fost rănit, duminică, după ce un monument funerar s-ar fi desprins în cimitirul de pe Calea Șagului din Timișoara.
Ştiri din Timiș
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă.
2
Ştiri din Timiș
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028.
7
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.
Horoscop
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.