Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș anunță că au pus în mișcare acțiunea penală asupra chirurgului Marian Gașpar. El a fost reținut pentru 24 de ore și este cercetat penal pentru luare de mită în formă continuată. Ar fi primit sume cuprinse între 100 și 2.000 de euro de la șase pacienți. UPDATE. Chirurgul, arestat preventiv pentru următoarele 30 de zile.
Percheziții ale polițiștilor de la Direcția Generală Anticorupție, luni, la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timișoara. Anchetatorii au descins în biroul unuia dintre chirurgi, bănuit că ar fi primit 1000 de euro de la un pacient. UPDATE. Poziția Institutului de Boli Cardiovasculare Timișoara după percheziții.
Succes pentru medicii timișoreni în cazul unor proceduri chirurgicale complexe. La Institutul de Boli Cardiovasculare Timişoara au fost implantate două stent grafturi în aorta abdominală, zilele trecute. Această procedură intervenţională se face la pacienţii care au anevrism sau disecţie de aortă abdominală atunci când riscul operator prin incizie şi abord direct este crescut.
România
Camera Deputaților a adoptat proiectul de modificare a legislației privind integritatea, după introducerea mai multor amendamente controversate. USR acuză PSD și AUR că au modificat legea pentru a-l viza pe primarul Timișoarei, prin așa-numitul „amendament Fritz”. Proiectul de lege trebuie să treacă și de Senat pentru a fi aprobat.
România
USR solicită conducerii Camerei Deputaților introducerea pe ordinea de zi a proiectului privind responsabilitatea în energie, depus încă din 2022. Formațiunea susține că legea ar împiedica închiderea unor capacități energetice înainte de punerea în funcțiune a unor alternative.
Ştiri din Timiș
Șase personalități vor primi titlul de Cetățean de Onoare al Timișoarei în cadrul ședinței festive a Consiliului Local, organizată de Ziua Timișoarei. Distincțiile recompensează contribuții remarcabile în domenii precum educația, cultura, jurnalismul, cercetarea, activitatea socială și viața spirituală.
Ştiri din Timiș
Inspectoratul Școlar Timiș (IȘJ) a publicat situația locurilor rămase libere pentru etapa a II-a de admitere în clasa a IX-a pentru anul școlar 2026–2027.
Ştiri din Timiș
Cea de-a treia ediție a festivalului japonez de vară Natsu Matsuri va avea loc la Timișoara în perioada 23-30 august. Organizat de Centrul Jutsu al Universității Politehnica Timișoara, evenimentul include spectacole, expoziții, ateliere și prezentări dedicate culturii japoneze, iar accesul publicului este gratuit la aproape toate activitățile.
Capitală Culturală
Muzeul Național al Banatului prezintă publicului un set de dormitor interbelic ca exponat al lunii, o donație specială.
Ştiri din Timiș
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) anunță că sesiunea de admitere din iulie 2026 s-a încheiat cu un număr mai mare de candidați confirmați decât anul trecut. La studiile de licență au fost confirmați 3.725 de candidați, cu aproape 15% mai mulți față de sesiunea din iulie 2025, iar la masterat au fost confirmați 1.832 de candidați, în creștere cu peste 5%.
1