Europarlamentarul umanist Maria Grapini și-a întrebat, marți, prietenii de pe Facebook dacă este cazul să voteze pentru numirea Laurei Codruța Kovesi în funcția de procuror european. Timișoreanca era împărțită între faptul că LCK este româncă și faptul că aceasta a fost acuzată de PSD, ALDE și umaniști de diverse încălcări ale legii, de la fabricare de dosare, până la încheierea unor protocoale ilegale cu serviciile secrete.
Centenarul Unirii a fost deschis la Bruxelles de eurodeputatul Maria Grapini cu o serie de evenimente dedicate atât României, dar mai ales Balcanilor, istoriei și culturii comune a țărilor din regiune. Împreună cu alți trei colegi din Bulgaria, Grecia și Cipru, politicianul timișorean a pus la punct și mediat conferința „Viitor comun într-o Europă reînnoită -Aspecte politice”.
Azi în Timișoara
Marți puteți merge la mai multe expoziții.
Eveniment
Luni, polițiștii au fost sesizați de un accident rutier pe DJ 691, în localitatea Giarmata, fiind implicate trei mașini.
Mapamond
Președintele Bulgariei, Rumen Radev, va demisiona, a declarat acesta luni într-un discurs, scrie Agerpres.
Mapamond
Celebrul creator de modă italian Valentino Garavani a murit la vârsta de 93 de ani.
Eveniment
Un accident rutier foarte grav s-a produs luni, în jurul orei 17:50, pe DN7, în localitatea Simeria Veche din Hunedoara. Două persoane și-au pierdut viața, iar o a treia a fost rănită și transportată de urgență la spital, după un impact frontal între două mașini.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 45 de ani a fost găsit mort într-un apartament închiriat în regim hotelier, în zona Aradului din Timișoara. Polițiștii au intervenit de urgență.
Ştiri din Timiș
Temperaturile extreme din primele săptămâni ale anului, cu valori între -19 și +7°C, au provocat apariția mai multor gropi pe străzile din Timișoara. SDM a fost trimisă pe teren pentru reparații rapide, în special pe arterele intens circulate.
1
Ştiri din Timiș
Sindromul de epuizare profesională, cunoscut sub denumirea de burnout, reprezintă o problemă din ce în ce mai frecventă în societatea modernă. Această stare de epuizare fizică, emoțională și mentală afectează milioane de oameni din întreaga lume, având un impact semnificativ asupra calității vieții și performanței profesionale. Înțelegerea acestui fenomen complex este esențială pentru recunoașterea timpurie a simptomelor și adoptarea unor strategii eficiente de prevenire și tratament