Aproximativ 10.000 de persoane, localnici și turiști deopotrivă, au participat, sâmbătă, la manifestările organizate cu ocazia Zilei Marinei în Constanța, pe faleza din apropierea Cazinoului. La evenimente au participat și vicepremierul Gabriel Oprea, ministrul Apărării, Mircea Duşa, şeful Statului Major General și generalul-locotenent Nicolae Ciucă.
Caravana TIFF a ajuns în sfârșit la Timișoara! Câteva sute de timișoreni s-au înghesuit la Grădina de Vară Capitol pentru a se bucura de prima proiecție din cadrul evenimentului. Seria de pelicule de top, premiată în cadrul Festivalului TIFF, va rula și vineri.
Rusia consideră că manevrele NATO organizate în Marea Neagră sunt "o provocare" și avertizează că va lua "contramăsurile necesare".
Ministerul rus al Apărării a anunțat că Rusia a inițiat, vineri, exerciții navale în Marea Neagră. Aceste manevre au început în același timp cu cele ale unor state membre NATO.
Mai multe trenuri care circulă în şi dinspre Timişoara către litoral vor avea circulaţia modificată în perioada următoare. Călătorilor li se recomandă să verifice orarul de circulaţie înainte de plecarea la drum.
Ştiri din Timiș
Miercuri, 5 august, între orele 12:00 și 20:00, circulația autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată de peste 7,5 tone va fi restricționată pe drumurile naționale, drumurile expres și autostrăzile din județele Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Bihor, Arad, Timiș și Caraș-Severin.
Ştiri sportive
Primul meci a lui Poli din Liga a doua se dispută astăzi pe Stadionul Electrica din Timișoara. Echipa joacă contra Chindia.
Capitală Culturală
Muzeul Apei Timișoara găzduiește în această perioadă expoziția unuia dintre cei mai apreciați pictori timișoreni, Costin Brăteanu. Intitulată „Sub semnul curgerii. Între transparență și permanență” și curatoriată de scriitorul Robert Șerban, expoziția invită publicul la „o contemplare a formelor în devenire, într-un dialog vizual în care apa devine reper și mediu de reflecție asupra lumii și a imaginii”.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara oprește temporar iluminatul arhitectural al clădirilor emblematice pentru a reduce consumul de energie, în contextul crizei energetice. În paralel, orașul economisește deja prin iluminatul public inteligent, cu LED-uri și sistem de telegestiune pe peste 70 de străzi și bulevarde.
2
Ştiri din Timiș
Circulația pe liniile E2 și 16 este deviată temporar, până vineri, din cauza lucrărilor din intersecția Liviu Rebreanu – Arieș. Autobuzele și firobuzele vor ocoli zona pe bulevardul Sudului și Calea Martirilor 1989.
Sănătate
Cuplurile și femeile singure care vor să beneficieze de sprijin financiar pentru fertilizare in vitro (FIV) se vor putea înscrie în Programul FIV 2026 începând din 17 august, ora 10. Dosarele vor fi depuse exclusiv online, iar Ministerul Muncii a publicat condițiile de eligibilitate și lista documentelor necesare.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Timișoara și-a consolidat poziţia drept unul dintre principalele motoare economice ale României, prin tranziția de la un centru axat pe producție, la un hub regional de inginerie, tehnologie și inovație pentru industria automotive.
Capitală Culturală
În timp ce mii de oameni participau la concertele și evenimentele organizate în centrul orașului, Ziua Timișoarei a fost marcată și într-un loc mai puțin obișnuit: la ferma agricolă a Penitenciarului Timișoara, din cartierul Kuncz.