În următoarele zile o serie de trenuri operate de CFR Călători vor circula suplimentar faţă de programul normal, iar altele vor avea traseul prelungit. În ceea ce priveşte Timișoara, se introduce în plus o pereche de trenuri pe ruta Timişoara – Bucureşti – Constanţa. CFR Călători suplimentează, în perioada 29 aprilie – 4 mai 2015, capacitatea de transport cu 20 trenuri InterRegio și Regio, majoritatea asigurând legătura directă dintre toate regiunile țării și stațiunile de la Marea Neagră. Lista completă a trenurilor o puteţi vedea mai jos.
Unul dintre cele mai de succes programe turistice, Litoralul pentru Toţi, revine din această săptămână. Cei care nu au fost destul de norocoşi financiar să viziteze litoralul românesc în perioada de vârf a sezonului pot beneficia de un concediu la fel de plăcut, dar la tarife mult scăzute şi, cel mai probabil, fără aglomeraţia de lunile trecute.
Ziua de 1 octombire este, în fiecare an, dedicată pensionarilor. Iar Direcţia Regională Poştală i-a sărbătorit şi în acest an pe cei mai în vârstă membri ai comunităţii. Chiar dacă evenimentul nu avut loc chiar pe 1 octombrie, luni, mai multe persoane aflate la vârsta a treia au fost invitate la o mică petrecere, la Posta Mare din Timişoara.
Copiii care nu au plecat încă la mare, la munte sau la bunici se pot bucura de distracţiile verii şi în oraş. Sâmbătă dimineaţa, între orele 10-13, cei mici şi mai puţin mici sunt invitaţi în Piaţa Unirii din Timişoara. Trei ore de pictură, un atelier de confecţionat păpuşi şi modelaj în lut sunt oferite gratuit micuţilor care doresc să se distreze la sfârşit de săptămână.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 20 martie 2026, în Timișoara?
Vineri puteți merge la mai multe petreceri, la mai multe evenimente în cadrul Bookfest sau la proiecții în oraș.

Eveniment

Trei bărbați au furat un cablu din cupru de 1,5 milioane de euro de pe șantierul căii ferate Timișoara-Arad
Cantități impresionante de cablu din cupru, folosite pentru modernizarea căii ferate Timișoara -Arad, au fost furate de pe un șantier din Timiș, iar trei bărbați au fost arestați preventiv în acest caz, prejudiciul fiind estimat la 1,5 milioane de euro.

Eveniment

Copil rănit după un conflict între colegi, la o școală din Jimbolia
Un elev de 14 ani a ajuns la spital după ce a fost implicat într-un incident petrecut joi, în jurul orei 12:00, într-o școală din Jimbolia. 3

Ştiri din Timiș

Când se ia vitamina D: dimineața sau seara - care este momentul potrivit! Detalii la Enigma Plant
Administrarea vitaminei D ridică frecvent întrebări legate de momentul potrivit și absorbție. Mai jos găsești răspunsul pe scurt, urmat de explicațiile esențiale pentru o administrare corectă.

Ştiri din Timiș

Echipa de robotică CyberMoon a Colegiului C.D. Loga din Timișoara, calificată la o competiție internațională de elită din SUA
Echipa de robotică CyberMoon, din cadrul Colegiului Național „C.D. Loga” Timișoara, s-a calificat la Chicago Robotics Invitational 2026, una dintre cele mai competitive competiții internaționale de robotică. Evenimentul va avea loc în perioada 24-26 iulie, în Chicago, Illinois, SUA. Pentru a putea participa, echipa face apel la sprijinul comunității pentru a acoperi costurile de peste 70.000 de euro. 2

Capitală Culturală

Apa, între artă și simbol. Expoziție de pictură la Timișoara de Ziua Mondială a Apei
Cu ocazia Ziua Mondială a Apei, Administrația Bazinală de Apă Banat invită publicul la vernisajul expoziției de pictură „APA – Interferențe culturale”, un eveniment care aduce în prim-plan relația profundă dintre om și apă.

Ştiri din Timiș

Adopția, dincolo de acte. DGASPC explică rolul esențial al asistentului social în viitorul copiilor fără familie
Adopția rămâne una dintre cele mai importante măsuri de protecție pentru copiii lipsiți de îngrijirea părinților biologici, oferindu-le șansa la o viață stabilă și la o dezvoltare armonioasă într-un mediu familial sigur. Însă, dincolo de cadrul legal, procesul implică o muncă complexă, în care rolul asistentului social este decisiv.

Ştiri din Timiș

Animale, trenuri și construcții spectaculoase realizate din mii de cărămizi LEGO, plus ateliere creative, în acest weekend, la Iulius Town
 Între 20 și 22 martie, Iulius Town Timișoara devine locul de întâlnire al pasionaților de construcții creative, găzduind expoziția Brickenburg In My Town - Zilele Fanilor LEGO®.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici