La Timişoara va avea loc în zilele de 21 şi 22 martie un maraton de înot. Durata evenimentului este de 24 de ore, iar câştigătoare va fi echipa care va avea cele mai multe ture de bazin parcurse.
Sâmbătă, 22 noiembrie, de-a lungul celor 100 de kilometri dintre Reşiţa şi Timişoara, pe diferite distanţe, oamenii inimoşi de la „NaTura Altfel” şi „Alergotura” pleacă în “cursă” pentru a-şi testa limitele. Nu vor face numai atât.
Beneficiarii fundaţiei Pentru Voi îi invită pe timișoreni să alerge sâmbătă împreună cu ei. Puteţi face parte din echipa fantastică a celor care aleargă pentru sănătate şi puteţi susţine serviciile sociale oferite celor 200 de persoane cu dizabilităţi intelectuale şi familiilor lor.
Un maraton susţinut pe Valea Cernei închide circulaţia în zona Băile Herculane. Restricţia se aplică duminică, 8 iunie, între orele 9 şi 9.20. Totuşi, traficul rutier nu va fi închis complet, se va circula pe o singură bandă.
Eveniment
Un bărbat de 57 de ani a ajuns la spital luni după ce două autoturisme s-au ciocnit într-o intersecție din Timișoara, ambii șoferi susținând că aveau verde la semafor în momentul impactului.
Ştiri din Timiș
Radu Trifan, managerul Muzeului Satului Bănățean, a lansat un apel public către primarii, viceprimarii și consilierii locali din județele Timiș și Caraș-Severin, alături de care a colaborat în ultimele două decenii.
România
Fostul prim-ministru Marcel Ciolacu a câștigat cursa electorală pentru președinția Consiliului Județean Buzău.
România
După centralizarea voturilor exprimate în București, Ciprian Ciucu câștigă detașat, cu procent de 36%.
Cariere de Poveste
Dorina Rusu este farmacistă de aproape 20 de ani, iar în ultimii patru a fost și diriginte de farmacie.
Utile
Luni, 8 decembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Luni puteți merge la mai multe spectacole.