La sfârșit de săptămână, meciurile de la Campionatul Mondial de Fotbal se văd mai bine la principalul centru comercial din capitala Banatului, în compania prietenilor și a unei beri reci. Agenda programului conex cumpărăturilor de la finalul săptămânii mai include un târg tematic, dar și promoții estivale.
Șoferi, se închide circulația între Bd. Antenei și Piața Consiliul Europei, pe drumul care trece pe lângă parcarea Iulius Mall. În zona mallului încep lucrările de construire pentru noul pasaj subteran, care ar urma să facă legătura între Bd. Antenei și Calea Circumvalațiunii. Reprezentanții primăriei anunță închiderea traficului rutier, până în 31 decembrie.
Acest sfârșit de săptămână va fi al doamnelor și copiilor, la principalul centru comercial din Timișoara. Pasionații de accesorii și cei care adoptă un stil de viață sănătos au parte de trei târguri: Expomineralia, Bag Expo și Târgul de Produse Naturale, iar cei mici vor avea parte de teatru de păpuși.
Eveniment
UPDATE. Adolescent din Timișoara, dat dispărut. Poliția cere sprijinul populației pentru găsirea lui
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Timiș desfășoară verificări pentru depistarea unui minor în vârstă de 15 ani, care a dispărut din Timișoara. UPDATE. Băiatul a fost găsit
Mapamond
Iranul a anunțat închiderea Strâmtorii Hormuz și a avertizat navele să evite zona, invocând încălcări ale acordurilor de către Israel și SUA. Washingtonul respinge afirmațiile și susține că traficul prin strâmtoare se desfășoară normal.
Mapamond
Două cutremure moderate au avut loc sâmbătă în sud-estul Cretei, la câteva minute distanță, fără victime sau pagube raportate. Seismele au fost resimțite în mai multe zone ale insulei.
România
Într-un mesaj publicat sâmbătă, primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunțat că renunță la candidatura pentru funcția de prim-vicepreședinte al PNL, invocând dosarul penal deschis de DNA și dorința de a nu afecta imaginea partidului.
Eveniment
Un șofer în vârstă de 64 de ani s-a ales cu dosar penal pentru dare de mită după ce a încercat să ofere 300 de euro unui polițist rutier pentru a evita sancționarea unei abateri comise în trafic.
3