Formula magică pentru apariția lui Moș Crăciun va fi folosită de magicianul Lorenzo-Cristian într-un spectacol dedicat Crăciunului și copiilor, dar și adulților care nu au uitat de magia acestei sărbători. Puteți fi martorii acestei magii. Spectacolul „Să apară Moșul!” va avea loc duminică, 8 decembrie, de la ora 17.30, la Filarmonica Banatul din Timișoara, iar copii sunt principalii invitați, pentru că la ei Moșul vine întotdeauna, chiar dacă au mai făcut „boroboațe”, tocmai de aceea s-a gândit ca atunci când folosește formula să invite cât mai mulți iubitori ai Moșului, astfel încât cei mici și cei mari să se bucure de Magia Crăciunului.
Joi, 18 octombrie, de la ora 21, la Factory Pub, va avea loc un spectacol de iluzionism cu celebrul Vlad Grigorescu, de această dată spectacolul purtând ineditul nume de „Cel mai prost magician“.
Ambiția, răbdarea, devotamentul și o investiție materială pe măsură îl descriu cel mai bine pe Daniel Popescu (Loki), de 26 de ani, din Timișoara, care a ales să facă o carieră într-un domeniu inedit: cel al magiei.
Azi în Timișoara
Luni, 29 aprilie, continuă Festivalul Internațional de Teatru de Tineret de Expresie Germană. Mai puteți merge la un concert de jazz sau la expoziții.
Eveniment
Accident cu două victime, duminică seara, lângă Judecătoria Timișoara. Doi tineri au fost răniți după ce au intrat cu motociclul într-o mașină. Polițiștii au deschis un dosar penal.
2
Eveniment
Un bărbat a fost arestat preventiv duminică, 28 aprilie, de polițiștii din Timișoara pentru că a încălcat ordinul de protecție cerut de fosta concubină a sa. Documentul fusese emis pe 8 aprilie și era valabil pentru șase luni.
Ştiri din Timiș
Prezent joi la Timișoara, ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a vorbit de mai multe ori despre proiectele majore de infrastructură ale orașului, județului și regiunii. Ar fi vorba despre Centura Sud, Centura Vest, drumul expres spre Moravița și bucata lipsă a autostrăzii A1. Toate, a spus acesta, sunt, într-un fel sau altul, „în grafic”.
5
Eveniment
Accident produs sâmbătă seara, la Timișoara. Un tânăr în vârstă de 26 de ani a provocat un accident după ce a urcat beat și drogat la volan. În urma impactului, două femei au fost rănite. Mai mult, bărbatul avea și permisul anulat. Polițiștii au deschis un dosar penal.
4
Eveniment
Polițiștii din Timișoara au reținut pentru 24 de ore un bărbat de 64 de ani care ar fi furat mai multe produse alimentare dintr-un magazin din Piața Traian. Fapta de care este suspectat bărbatul s-a petrecut sâmbătă.
Eveniment
Acțiune cu efective mărite a polițiștilor, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în Timiș. Oamenii legii au dat amenzi de aproape 74.000 de lei în numai câteva ore.
Eveniment
Dosare penale pe numele a doi bărbați, sâmbătă, în Timiș. Ei sunt cercetați penal după ce au fost prinși că au urcat la volan deși consumaseră alcool. Unul dintre ei nici nu avea permis de conducere.