Organizația Noua Dreaptă cheamă timişorenii la un nou marş împotriva mafiei imobiliare. Formațiunea organizează în fiecare an un astfel de marşuri, de data aceasta acţiunea ajungând la cea de-a 7-a ediţie.
Aproximativ 50 de persoane, majoritatea membri ai organizației Noua Dreaptă, au protestat duminică seara împotriva “mafiei imobiliare țigănești” la Timișoara. Acestora li s-a alăturat și avocata Carmen Obârșanu, care a ținut un discurs pe treptele Catedralei Mitropolitane.
Reprezentanţii organizaţiei Noua Dreaptă pregătesc un nou marş „împotriva mafiei imobiliare ţigăneşti” la Timişoara. Evenimentul este programat la începutul lunii octombrie. Protestatarii vor mărşălui din centrul oraşului, din Piaţa Victoriei, până în Piaţa Traian.
Reprezentanţii Noua Dreaptă au organizat, sâmbătă, la Timişoara, anualul marş împotriva a ceea ce ei numesc „mafia imobiliară ţigănească”. Inedit a fost faptul că la începutul marşului un grup de copii de etnie romă s-au alăturat protestatarilor şi a scandat împreună cu ei „Ţigane nu uita, Timişoara nu-i a ta”.
Organizația Noua Dreaptă se pregătește pentru mitingul împotriva „mafiei imobiliare”, care va avea loc în acest weekend, la Timişoara. Reprezentanţii formaţiunii de extremă dreapta susţin, însă, că prin acest protest nu promovează ura de rasă şi intoleranţa, ci doar cer respectarea legii.
Turism
Românii care mai vor să meargă câteva zile la mare după aglomerația din sezonul estival au la dispoziție o nouă ediție a programului social „Litoralul pentru Toți”. Ediția de toamnă a debutat marți, 1 septembrie, și se desfășoară până la 30 septembrie, iar cele mai ieftine tarife pornesc de la doar 39 de lei/persoană pe noapte.
Ştiri din Timiș
Piața Libertății din Timișoara se transformă, sâmbătă, 5 septembrie, într-o adevărată scenă a tradițiilor sârbești din Banat. „Maratonul dansului popular sârbesc”, unul dintre cele mai importante evenimente culturale organizate de Uniunea Sârbilor din România, ajunge în acest an la cea de-a 30-a ediție.
Ştiri din Timiș
Aproximativ 400 de tineri din România, Republica Moldova și Lituania participă, în această săptămână, la cea de-a opta ediție a taberei internaționale de robotică „Open Robotics Intelligent Grid”, organizată la Timișoara de Universitatea de Vest și echipa de robotică CSH a Colegiului Național Pedagogic „Carmen Sylva”.
Sănătate
Chistul ovarian este o formațiune care apare frecvent la femeile aflate înainte de menopauză și poate avea dimensiuni de la câțiva milimetri până la câțiva centimetri. În cele mai multe cazuri, este benign și poate dispărea de la sine, fără tratament sau intervenție chirurgicală, explică medicii.
Ştiri din Timiș
Toamna începe cu o amplă acțiune de curățenie pe străzile din Timișoara. Primăria a reluat, marți, 1 septembrie, programul „Curățenia până la bordură”, prin care echipele SaluT vor interveni pe 18 străzi și bulevarde din oraș.
Ştiri din Timiș
Orașul nostru se pregătește să primească o nouă serie de tramvaie moderne. Primul tramvai din lotul de zece garnituri cumpărate de Primăria Timișoara este pregătit pentru testele de omologare și pentru recepție.
5
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Dr. Radu Merica își încheie mandatul executiv temporar și își continuă activitatea în calitate de Președinte al Consiliului de Administrație RETIM și Director General RER Ecologic Group.
Ştiri din Timiș
Timișorenii racordați la sistemul centralizat de termoficare trebuie să se pregătească pentru primele probe înaintea sezonului rece. Între 7 și 21 septembrie, instalațiile de termoficare vor fi verificate etapizat, prin probe de presiune la rece și încărcarea cu apă a instalațiilor interioare ale imobilelor.