Reprezentanții Muzeului Banatului Timișoara au participat la deschiderea expoziției internaționale care comemorează 100 de ani de la lupta de la San Martino del Carso. În cadrul evenimentului din Italia, Muzeul Banatului a prezentat un trunchi de copac originar de pe frontul italian, ce se află în colecția instituției de zeci de ani.
Doar cinci dintre eroii veterani ai Regimentului 6 Artilerie Grea român mai sunt astăzi în viaţă. Ostaşii care au ţinut piept ofensivei germano-maghiare asupra Timişoarei între 10 şi 17 septembrie 1944 au continuat să se întâlnească o dată pe an, să rememoreze acele zile de foc. An de an, tot mai puţini dintre ei aici. Şi tot mai mulţi în oastea cerească. Începând din acest an, ceremonia anuală îi va reuni pe urmaşii veteranilor.
Bătălie strânsă pentru funcţia de rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” din Timişoara. Cine va ocupa scaunul de rector în următorii patru ani se va stabili în turul doi al alegerilor. Lupta se dă între Dorel Săndesc, şeful clinicii de Anestezie şi Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean şi Marius Raica, prorectorul UMF, diferenţa dintre cei doi în primul tur fiind de numai un vot.
Organizaţia PSD Timiş a decis să susţină propunerile preşedintelui Victor Ponta legate de schimbarea lui Mircea Geoană din funcţia de preşedinte al Senatului. Decizia era de aşteptat în contextul în care cel care a lansat întreaga discuţie a fost Ilie Sârbu, fostul preşedinte al PSD Timiş şi socrul lui Ponta.
Eveniment
O minoră de 13 ani a fost lovită de un bărbat de 54 de ani pe strada Coloman Wallisch din Lugoj, în timp ce traversa neregulamentar pe trotinetă. În umra impactului, fata a fost rănită și dusă de urgență la spital pentru îngrijiri medicale.
Eveniment
Un incendiu izbucnit astă seară la o locuință de pe strada Martir Colonel Ioan din Timișoara a pus pe jar pompierii, care au intervenit rapid pentru stingerea flăcărilor. Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar focul a fost lichidat.
Mapamond
O mașină a intrat în zona pietonală din Leipzig, pe Grimmaische Straße, lovind mai multe persoane. Două persoane au murit și altele au fost rănite grav. Șoferul, care fugise inițial, a fost arestat, iar autoritățile spun că nu există indicii de atac terorist.
Ştiri din Timiș
VIDEO. Autobuze electrice pentru zona metropolitană. Moșnița Nouă intră pe harta transportului verde
Transportul public din zona metropolitană a Timișoarei face un nou pas spre modernizare și ecologie. Începând de astăzi, locuitorii din Moșnița Nouă beneficiază de un autobuz electric modern, introdus pe linia M22.
Ştiri din Timiș
Timișoara va găzdui, în perioada 16–17 mai, un amplu eveniment dedicat tinerilor din Dieceză, în cadrul Festivalul Tinerilor Timișoara, organizat de structurile Bisericii Romano-Catolice împreună cu parteneri locali și autorități municipale.
Capitală Culturală
Timișoara găzduiește, de Ziua Europei, un eveniment cultural cu semnificație dublă: celebrarea a zece ani de activitate ai atelierului de pictură MGA – Moga Gallery Art și deschiderea expoziției „Atemporal – Timeless”, dedicată memoriei, emoției și timpului transpus în artă.
Mapamond
În Dubai, locuitorii au auzit explozii cauzate de interceptări după o alertă de raid aerian, fiind îndemnați temporar să se adăpostească. Între timp, Emiratele Arabe Unite acuză Iranul că a atacat cu drone un petrolier al ADNOC în Strâmtoarea Ormuz, fără a provoca victime.
Ştiri din Timiș
Orașul Sânnicolau Mare se pregătește să marcheze Ziua Europei printr-o serie de evenimente dedicate comunității, transformând centrul localității într-un spațiu al muzicii, tradiției și bunei dispoziții.