Acţiune amplă de control, marţi, în municipiul Lugoj. Poliţiştii au verificat aproape 30 de societăţi comerciale şi persoane fizice autorizate şi au tras pe dreapta aproape 50 de şoferi în trafic. Razia s-a lăsat cu peste 40 de amenzi şi mai multe dosare penale, patru dintre ele pentru contrabandă cu ţigări.
Poliţiştii de la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice au confiscat aproape 200 de kilograme de carne şi preparate din carne, după ce au oprit în trafic un autoturism condus de administratorul unei firme din Lugoj, despre care aveau informaţii că nu deţine documente legale pentru marfa pe care o comercializează.
Chiar şi arborii ornamentali de pe străzi au ajuns o tentaţie pentru hoţi. Doi bărbaţi au fost prinşi în flagrant, la Lugoj, în timp ce muncea de zor să scoată din pământ aproape 30 de arbori plantaţi pe o stradă din municipiu.
Astăzi afli povestea unui semafor din Lugoj care… a dispărut cu tot cu stâlp. Afli apoi detalii despre mai mulți proxeneți din Timiș, care au fost săltați de oamenii legii, după ce au forțat mai multe minore să se prostitueze.
Francisc Boldea, primarul Lugojului, a ajuns, marți după-amiază, la sediul DNA Timișoara pentru audieri. Edilul a plecat spre sediul Direcției Naționale Anticorupție cu mașina primăriei, alături de Cotizo Negruțiu, șeful Direcției Tehnice din cadrul municipalității Lugoj.
Cinema
Cinefilii vor avea ocazia să descopere o selecție de filme clasice restaurate în cadrul ediției din 2026 al „Il Cinema Ritrovato on Tour”, un eveniment dedicat cinematografiei de patrimoniu organizat de Ceau, Cinema! împreună cu Institutul Italian de Cultură. Proiecțiile au loc, pentru al doilea an la rând, și la Timișoara.
Ştiri din Timiș
Timișoara își redeschide porțile către istoria sa romantică și mondenă. Muzeul Național al Banatului invită publicul să descopere o nouă ediție din „Gazeta Inimilor Burgheze”, care pune în lumină povești de dragoste și alianțe sociale din burghezia timișoreană.
Ştiri din Timiș
Ziua Republicii Indiei a fost celebrată pe 7 februarie la Timișoara, printr-un eveniment organizat de Ambasada Indiei, care a reunit aproximativ 250 de membri ai comunităților indiană și română. Manifestarea a inclus discursuri oficiale, proiecția filmului patriotic „Dhurandhar” și momente de recunoaștere a contribuțiilor comunității indiene locale.
Ştiri din Timiș
Dominic Fritz domină detașat rețelele sociale în rândul politicienilor din Timiș, cu sute de mii de urmăritori și impact major pe Facebook și TikTok. Fostul primar Nicolae Robu a coborât în afara podiumului, fiind depășit de Degianski, Grindeanu și Drulă.
12
Ştiri din Timiș
Moșnița Nouă face un pas important pentru comunitate prin demararea lucrărilor la noua creșă de pe strada Nucilor, proiect finanțat integral din bugetul local, în valoare de 6,34 milioane lei (TVA inclus).
2
Eveniment
O săptămână de controale intense îi așteaptă pe șoferii de autobuze și camioane, în perioada 9-15 februarie, când Poliția Rutieră verifică respectarea regulilor de circulație la nivel național.
Ştiri din Timiș
Educația antreprenorială nu mai poate fi tratată doar ca un curs opțional pentru studii economice, ci trebuie integrată ca o competență transversală esențială pentru toate domeniile universitare, susține profesorul universitar Marilen Gabriel Pirtea, rectorul Universității de Vest din Timișoara (UVT). Afirmațiile sunt bazate pe analiza raportului Comisiei Europene „Entrepreneurial Skills and Mindsets in Education” (2025), realizat în cadrul inițiativei „Community for Educational Innovation”.
3