„Chiar dacă este un an destul de greu, vrem să le redăm bucuria seniorilor, cu câteva zile înainte de sărbătoarea pomenirii Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. În data de 20 aprilie 2011, vârstnicii care au depus actele doveditoare la Serviciul Asistenţă Socială Specializată din cadrul DASC, sunt invitaţi la Teatrul Municipal, pentru a participa la un program destinat lor, în cadrul căruia vor primi diplome şi premii în bani. Următoarea premiere a vârstnicilor va avea loc înaintea de Sărbătoarea Sfintei Marii, în luna august”, ne-a declarat primarul Francisc Boldea.
Elevii din Lugoj care au rezultate deosebite la învăţătură vor primi burse municipale. ”Începând cu anul şcolar viitor, vor participa la acest program toate şcolile care au elevi participanţi la olimpiadele şi concursurile şcolare, inclusiv la competiţiile sportive", a precizat primarul Francisc Boldea.
Cea de-a treia ediţie a festivalului internaţional Blues Fest va oferi melomanilor o întâlnire sonoră cu exponenţi ai genului din Italia, Ungaria şi România, evenimentul urmând să se desfăşoare în perioada 8-9 aprilie 2011 la Lugoj.
Funcţionarea aproape în regim de avarie a grădiniţelor din oraş constituie la această oră, în opinia edilului şef, o consecinţă a „ unei obligaţii neonorate a Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş” şi a unor probleme de management.
Cea de-a treia ediţie a Festivalului Internaţional de Blues "Blues Fest" organizat de Casa de Cultură a Municipiului Lugoj, în colaborare cu Primăria Municipiului Lugoj şi Consiliul Judeţean Timiş, se va desfăşura în perioada 8-9 aprilie 2011.