Primăria Timişoara a lansat în sfârşit şi licitaţia pentru lărgirea pasajului CF Popa Şapcă, după Jiul. În acest moment se caută constructor pentru ambele lucrări. Oficialii municipalităţii nu exclud varianta ca şantierul să înceapă chiar în iarnă, în luna decembrie, lucrările pregătitoare, dacă nu vor fi probleme la licitaţii. Vedeţi simulările proiectanţilor - cum vor arăta cele două pasaje după finalizarea lucrărilor.
Nu putem corela lucrările – o spune primarul Nicolae Robu, care le explică timişorenilor că vor vedea şi alte trotuare sparte după ce tocmai au fost refăcute: trebuia să le reparăm, dar n-au fost duse şi cablurile de pe stâlpi în subteran cu această ocazie, pentru că de operaţiunea asta nu se ocupă municipalitatea! Cum se refac trotuarele după ce se îngroapă reţelele? Multe au ajuns să fie cârpite...
Modificări în trafic pe drumul de ieşire din Timişoara spre Moşniţa, arteră pe care autorităţile locale au considerat necesar să amenajeze două noi sensuri giratorii. Primul, realizat la intersecția cu strada Magnoliei, este deja funcţional. La cel de-al doilea se lucrează încă şi se circulă cu restricţii spre AEM, ceea ce a dus la blocaje în trafic la orele de vârf în această perioadă, reclamă cititorii noştri, dar şi această lucrare ar trebui să fie gata până la sfârşitul lunii.
Consiliul Judeţean Timiş a alocat mai mulţi bani în acest an pentru reparaţii şi modernizări la Spitalul Judeţean Timişoara. Până acum, aproximativ 2 milioane de euro, spune preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Titu Bojin. Dacă va mai fi nevoie, administraţia judeţeană este pregătită să suplimenteze bugetul pentru aceste reparaţii.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 20 septembrie 2026, în Timișoara?
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.

Ştiri sportive

Victorie muncită pentru Poli cu Popești Leordeni. A avut nevoie de patru goluri pentru a lua toate cele trei puncte
Politehnica Timișoara a obținut o victorie spectaculoasă, 4-3, în deplasare cu Popești Leordeni, după ce a fost condusă de două ori. Bănățenii le-au administrat ilfovenilor prima înfrângere a sezonului.

Ştiri din Timiș

FOTO. Străzi pentru comunitate, de Ziua Mobilității, în centrul orașului. „Mai bine nu de mâine, nu de luna viitoare, ci de acum”
De Ziua Mobilității, centrul Timișoarei a fost închis traficului și transformat într-un spațiu pentru evenimente sportive și culturale. „Străzi pentru comunitate” aduce cafenele improvizate, terenuri de sport și spectacole în „tringhiul” C.D. Loga – 20 Decembrie 1989 – Regele Ferdinand și pe Podul Mihai Viteazu. 9

Ştiri din Timiș

DFMT caută un terț care să încaseze impozitele timișorenilor. Licitație de câteva milioane de lei
Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara (DFMT) a scos la licitație serviciul de încasare a impozitelor și taxelor locale prin intermediul unor terți, pentru următorii patru ani. Contractul ar putea ajunge la aproximativ 9,4 milioane de lei cu TVA,. 5

România

Siegfried Mureșan negociază inclusiv cu PSD pentru susținere
Siegfried Mureșan a fost desemnat premier și spune că va începe imediat elaborarea unui program de guvernare proeuropean, cu prioritățile prezentate la începutul săptămânii viitoare. 17

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 19 septembrie 2026, în Timișoara?
Sâmbătă puteți merge la evenimentul „Străzi pentru comunitate”, la un târg sau la spectacole.

Eveniment

VIDEO. Conductă de gaz spartă, la Sânnicolau Mare. Autoritățile au evacuat locuitorii
O conductă de gaz s-a fisurat, vineri seară, pe strada Nicolae Bălcescu din Sânnicolau Mare, iar scurgerile au determinat evacuarea locuitorilor pe o rază de aproximativ 500 de metri. UPDATE. Locuitorii s-au întors în case

Eveniment

Prima sentință din dosarul uciderii lui Mario. Detenție pentru 15 ani și daune morale de un milion de euro
Unul dintre minorii care l-au ucis pe Mario Berinde, adolescentul de 15 ani din Cenei, a fost condamnat de Tribunalul Timiș la 15 ani într-un centru de detenție. Acesta trebuie să plătească familiei victimei și daune morale de peste un milion de euro. Decizia nu este definitivă. 5

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici