Din cauza lucrărilor ce se execută la linia cale din zona Gara de Est, traseul tramvaielor care circulă pe liniile 1 şi 2 va fi modificat începând de joi, anunţă Regia Autonomă de Transport Timişoara (RATT).
Locuitorii de pe mai multe străzi din Timişoara vor rămâne marţi fără apă caldă la robinete, începând de dimineaţa până în cursul după-amiezii, din cauza unor lucrări de investiţii, anunţă reprezentanţii companiei locale de termoficare Colterm.
Profesorii evaluatori de la centrul de corectare de la titularizare din Timişoara au găsit lucrări scrise cu creionul sau care aveau semne pentru a putea fi identificate. Judeţul Timiş a făcut parte din cele 11 centre din ţară unde s-au corectat lucrări aduse din alte oraşe la examen.
Ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, va veni din nou în Timiş, vineri, pentru a verifica stadiul lucrărilor pe autostrada Arad-Timişoara. De această dată, Boagiu se pare că îi va felicita pe constructori, care au reuşit să realizeze 7 la sută din lucrări în două săptămâni.
Reprezentanţii companiei locale de termoficare Colterm anunţă întreruperea furnizării apei calde, miercuri, pe mai multe străzi din Timişoara, din cauza unor lucrări de modernizare a infrastructurii care se efectuează în zona bulevardului Constantin Brâncoveanu.
Azi în Timișoara
Joi, 12 februarie, puteți merge la teatru, la film sau la karaoke. Mai sunt și expoziții în oraș.
Mapamond
Actorul american James Van Der Beek, cunoscut pentru rolul din „Dawson’s Creek”, a murit la 48 de ani, după o luptă cu cancerul colorectal. Diagnosticat în 2023 și aflat în stadiul 3 al bolii, actorul a vorbit public despre importanța screeningului pentru depistarea precoce. Van Der Beek era tatăl a șase copii și a devenit celebru la finalul anilor ’90, jucând și în filmul „Varsity Blues”.
Capitală Culturală
Secția de păpuși a Teatrului Maghiar de Stat Csiky Gergely din Timișoara, coordonată de actorul Szőke Kavinszki András, a pregătit o nouă premieră pentru copii: „Petru cel Isteț”, un spectacol despre „ingeniozitate, umor și puterea de a înfrunta nedreptatea”, inspirat de o poveste secuiască.
Mapamond
Un bărbat a deschis focul miercuri într-o școală din Hat Yai, sudul Thailandei, rănind o femeie și o fată de 14 ani, care au fost operate. Un alt copil s-a rănit la gleznă după ce a căzut. Poliția a intervenit, a tras asupra suspectului și l-a arestat, anunțând că toate persoanele din școală sunt în siguranță.
Ştiri sportive
Han Dasom și Lee Eui-jin au fost descalificate de la Jocurile Olimpice de iarnă 2026 după ce pe schiurile lor a fost depistată ceară fluorurată, substanță interzisă de FIS din sezonul 2023-2024. Excluderea a avut loc în calificările probei de sprint la schi fond. Asociația Coreeană de Schi a negat utilizarea intenționată a unei substanțe interzise și a anunțat că va investiga cazul.
Eveniment
Bărbatul care și-a ucis, anul trecut, concubina însărcinată în Lipănești a fost condamnat la închisoare pe viață și obligat să plătească 620.000 de euro daune morale. Sentința nu este definitivă, iar Poliția a precizat că victima nu ceruse ordin de protecție.
Mapamond
Un elev a deschis focul într-o școală tehnică din Anapa, Rusia, miercuri, ucigând un paznic și rănind două persoane. Atacatorul, reținut de poliție, a tras cu o armă neidentificată în holul școlii. Autoritățile au anunțat că atacurile armate în școli, odinioară rare, au devenit tot mai frecvente în Rusia, în ciuda legilor restrictive și a măsurilor de prevenire a violenței.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Zona Piața Mocioni, cu o mare încărcătură simbolică pentru Timișoara, folosită aproape exclusiv ca spațiu de tranzit, va beneficia de un amplu proces de regenerare urbană. Transformarea unei suprafețe de peste 26.000 de metri pătrați din cartierul istoric Iosefin va aduce spații publice pentru relaxare, plimbare și întâlniri ale comunității, precum și o organizare a zonei care acordă prioritate pietonilor, bicicliștilor și transportului public.