Prima etapă a înscrierilor în clasa zero s-a încheiat, în Timiş. Inspectoratul Şcolar Judeţean a publicat lista cu copiii înscrişi în prima etapă şi lista cu locurile rămase libere. De săptămâna viitoare încep înscrierile în cea de-a doua etapă.
Bizonii din Timișoara suferă de handicap sever și de ignoranță pentru pietoni. O demonstrează două seturi de poze trimise de cititorii www.tion.ro pe adresa redacției. În ele se poate vedea clar cum unii dintre șoferi parchează pe locurile destinate persoanelor cu handicap pentru a lăsa mașina cât mai aproape de intrarea în magazin sau cum parchează pe trecerea de pietoni deși în jur sunt mai multe locuri de parcare libere.
Bizonii se respectă, la Timișoara. O demonstrează un șofer din orașul de pe Bega care a avut nevoie de două locuri de parcare. Mai mult, a dat dovadă și de tupeu în momentul în care a fost apostrofat de ceilalți participanți la trafic care nu aveau loc din cauza lui.
Medicii se pregătesc de greva generala, iar viitorii medici de… rezidenţiat. 552 de absolvenţi de Medicină s-au înscris pe 724 de locuri disponibile la examenul de rezidenţiat care se va desfăşura duminică, la Timişoara.
Tinerii dornici să studieze la facultate au în aceste zile posibilitatea să participe la cea de a doua sesiune de înscriere la universităţi. La Universitatea Politehnica locuri sunt destule, mult mai multe la studiile fără taxă, dar şi la cele cu plată. La Universitatea de Vest situaţia este puţin diferită, majoritatea locurilor bugetate au fost deja alocate, dar mai sunt disponibile peste 2000 de locuri la taxă.
Lugoj
Primăvara vine cu ordine în gospodării și pe străzi. Primăria Municipiului Lugoj reamintește demararea campaniei de colectare a deșeurilor vegetale, cu un calendar clar stabilit pentru fiecare zonă a orașului.
Utile
Sâmbătă, 7 martie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la mai multe petreceri tematice, expoziții și proiecții.
România
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) informează cumpărătorii că operatorul Vel Pitar România a inițiat o acțiune de rechemare/retragere pentru două sortimente de pâine.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Mireasa!”, care aduce în prim-plan o reinterpretare îndrăzneață a celebrei povești din pelicula „Bride of Frankenstein”, bazat pe cartea lui Mary Shelley. În rolurile principale se află Jessie Buckley și Christian Bale.
Ştiri din Timiș
Primari din județul Arad au venit la Dumbrăvița pentru a vedea cum funcționează centrul de colectare a deșeurilor cu aport voluntar (CAV), realizat prin PNRR. Proiectul, primul de acest tip din vestul țării, a devenit exemplu pentru alte administrații locale interesate de implementarea unui sistem similar.
1
Târgul Imobiliar
Premier Capital Dubai va fi prezent la Târgul Imobiliar Timișoara, unde aduce în prim-plan oportunități concrete de investiție într-una dintre cele mai dinamice piețe imobiliare din lume.
1
Ştiri din Timiș
Comuna Ghiroda de lângă Timișoara găzduiește în perioada 7–8 martie cea de-a XV-a ediție a Târgului Apicol Internațional de Primăvară, unul dintre cele mai importante evenimente dedicate apiculturii din vestul țării. Organizatorii estimează că, pe durata celor două zile, peste 5.000 de vizitatori vor participa la manifestarea care transformă localitatea într-un adevărat punct de întâlnire pentru apicultori, producători și iubitori ai produselor stupului.