După ce au trecut prin toate etapele procedurii de admitere la facultăţile Universităţii de Vest Timişoara, un număr de 2.700 de noi studenţi vor urma unul dintre cele 73 de programe de studiu din acest an. Locuri la facultate au rămas destule, va urma o nouă sesiune de admitere.
Una dintre cele mai căutate instituţii de învăţământ superior din Timişoara, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş”, scoate la concursul de admitere 989 de locuri, dintre acestea 580 fiind fără taxă. Desigur, cele mai multe locuri sunt la Facultatea de Medicină, urmată de Medicină Dentară şi Farmacie.
Elevii interesaţi să studieze la facultate se pot înscrie acum la Universitatea de Vest Timișoara. Instituţia de învăţământ superior a dat drumul la înregistrarea de noi candidaţi la o carieră universitară şi oferă 2.040 de locuri plătite din buget și 3.667 la taxă.
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Timiş organizează, vineri, o nouă ediţie a Bursei Locurilor de Muncă. Evenimentul va avea loc la Casa Tineretului din Timişoara.
Peste 500 de noi locuri de parcare vor fi realizate, anul acesta, în diferite cartiere ale Timişoarei, din banii încasaţi din exploatarea sistemului TimPark. Aceste locuri de parcare vor fi amenajate de către societatea Drumuri Municipale (SDM) şi vor fi fără plată, potrivit reprezentanţilor primăriei. Lucrările vor începe în circa două săptămâni. Vedeţi în continuare unde se vor face noile amenajări.
Lugoj
Primăvara vine cu ordine în gospodării și pe străzi. Primăria Municipiului Lugoj reamintește demararea campaniei de colectare a deșeurilor vegetale, cu un calendar clar stabilit pentru fiecare zonă a orașului.
Utile
Sâmbătă, 7 martie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la mai multe petreceri tematice, expoziții și proiecții.
România
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) informează cumpărătorii că operatorul Vel Pitar România a inițiat o acțiune de rechemare/retragere pentru două sortimente de pâine.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Mireasa!”, care aduce în prim-plan o reinterpretare îndrăzneață a celebrei povești din pelicula „Bride of Frankenstein”, bazat pe cartea lui Mary Shelley. În rolurile principale se află Jessie Buckley și Christian Bale.
Ştiri din Timiș
Primari din județul Arad au venit la Dumbrăvița pentru a vedea cum funcționează centrul de colectare a deșeurilor cu aport voluntar (CAV), realizat prin PNRR. Proiectul, primul de acest tip din vestul țării, a devenit exemplu pentru alte administrații locale interesate de implementarea unui sistem similar.
Târgul Imobiliar
Premier Capital Dubai va fi prezent la Târgul Imobiliar Timișoara, unde aduce în prim-plan oportunități concrete de investiție într-una dintre cele mai dinamice piețe imobiliare din lume.
1
Ştiri din Timiș
Comuna Ghiroda de lângă Timișoara găzduiește în perioada 7–8 martie cea de-a XV-a ediție a Târgului Apicol Internațional de Primăvară, unul dintre cele mai importante evenimente dedicate apiculturii din vestul țării. Organizatorii estimează că, pe durata celor două zile, peste 5.000 de vizitatori vor participa la manifestarea care transformă localitatea într-un adevărat punct de întâlnire pentru apicultori, producători și iubitori ai produselor stupului.