Ţiganii din Timiş interesaţi să-şi
găsească de lucru sunt invitaţi,
săptămâna viitoare, la bursa locurilor de
muncă, un eveniment organizat special pentru ei,
îndeosebi pentru femeile şi tinerii rromi, la
Timişoara.
Alţi peste 2.500 de timişeni vor fi disponibilizaţi în următoarele trei luni, cei mai mulţi angajaţi care urmează să îşi piardă locurile de muncă activând în firme care au ca domenii de activitate fabricarea de echipamente electrice, încălţăminte sau componente auto.
CLUJ-NAPOCA. Numărul locurilor de muncă ce ar
trebui disponibilizate până în luna
octombrie a ajuns la 27.982, peste 1.400 dintre
notificări fiind înregistrate în ultima
săptămână, potrivit datelor
Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de
Muncă (ANOFM).
Concluziile Direcţiei Regionale de Statistică
arată că angajatii din judeţul
Timiş au obţinut la lichidarea din aprilie
mai mulţi bani decât la începutul anului.
Din păcate, situaţia nu e la fel de fericită
în ceea ce priveşte locurile de muncă.
În condiţiile actualei crize economice să
găseşti un loc de muncă nu
este deloc uşor. Încă din ultimul trimestru
din 2008, locurile de muncă din
Romania s-au împuţinat considerabil, iar cele
care ar asigura un salariu bun şi o poziţie la
fel de bună au devenit tot mai rare odată cu
începutul lui 2009. Prin urmare suntem martori ai
unei crize a locurilor de muncă ce afectează
în special domeniile imobiliar, automotive, dar
şi construcţiile.
Azi în Timișoara
Miercuri, 4 noiembrie, puteți merge la teatru, balet, concerte, competiții și proiecții de film. Printre evenimentele zilei se numără și deschiderea Zilelor Culturii Sârbe.
Mapamond
Schimb de replici între președintele USR, Dominic Fritz, și Alice Weidel, lidera partidului german de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), după ce aceasta a acuzat imigranții români că „jefuiesc sistemul social” german. Primarul Timișoarei i-a răspuns printr-un mesaj video în limba germană, în care a apărat comunitatea românească și i-a cerut acesteia să își prezinte scuze.
3
Cinema
Cinema Studio din Timișoara găzduiește, în perioada 13–15 noiembrie, proiectul cultural Film-Memoria, care propune trei proiecții de film urmate de discuții cu invitați, dar și ateliere de creație cinematografică pentru liceeni. Activitățile explorează legătura dintre poveștile de familie, memoria generațiilor și felul în care experiențele trecutului ne influențează prezentul.
Eveniment
Un bărbat de 36 de ani a fost prins în flagrant de procurorii DIICOT Timișoara în timp ce transporta drogul de mare risc 4-CMC, destinat comercializării. Acesta avea asupra sa plicuri autosigilante și un cântar de mare precizie. Deși se afla sub control judiciar într-un alt dosar de trafic de droguri, bărbatul a ajuns din nou în arest.
Ştiri din Timiș
Șase vase ceramice datând din epoca bronzului târziu au fost descoperite în timpul cercetărilor arheologice desfășurate în 2024, cu ocazia modernizării liniei feroviare Timișoara Est–Lugoj. Obiectele făceau parte din inventarul unui mormânt de incinerație vechi de peste trei milenii și au fost restaurate de specialiștii Muzeului Național al Banatului.
Eveniment
Momente dramatice la o bază sportivă din Timișoara. Un copil în vârstă de 13 ani a făcut stop cardio-respirator în timp ce se afla la antrenament. Băiatul a fost resuscitat și transportat la Spitalul de Copii „Louis Țurcanu”, unde a rămas internat pentru investigații.
România
Caz grav în Olt, unde un bărbat de 45 de ani, fost preot, a fost reținut după ce ar fi abordat două minore de 13 ani prin intermediul unei aplicații de mesagerie. Anchetatorii spun că acesta le-a făcut propuneri sexuale și le-a trimis imagini explicite.
1
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara începe, din 11 noiembrie, o nouă acțiune de deratizare pe domeniul public, programată să se încheie pe 25 noiembrie, dacă vremea permite. Municipalitatea le cere timișorenilor să evite stațiile cu momeli raticide.
1