Aproape 360 de noi locuri de muncă. Oferta actuală a Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă este una cuprinzătoare, sunt incluse atât slujbe pentru cei cu pregătire superioară, cât şi pentru cei debutanţi pe piaţa muncii.
Locuri de muncă pentru persoanele de etnie romă. Asociaţia Femeilor Ţigănci „Pentru Copiii Noştri” în colaborare cu Asociaţia Parudimos şi cu Agentia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Timiş, va organiza Bursa Locurilor de Muncă pentru persoanele de etnie romă.
Patronii din regiunea de vest a României au devenit mai optimişti. Conform unui studiu realizat pe piaţa muncii, procentul celor care consideră că vor putea angaja noi oameni în trimestrul al treilea al acestui an este mai mare decât cel al pesimiştilor.
Doar puţin sub 200 de şomeri în plus. Deşi numărul locurilor de muncă disponibile pe piaţă a crescut, la fel a crescut şi rata şomajului din Timiş, chiar dacă este vorba de un plus de numai 0,6%.
Timişenii au câştigat mai mulţi bani. Datele făcute publice, luni, de Direcţia Regională de Statistică Timiş arată că în judeţ se câştigă tot mai bine. Astfel, valoarea câştigului salarial mediu brut a fost în luna martie, ultima analizată, de 2.050 de lei, faţă de 1.944 în februarie şi 1.975 în ianuarie.
Ştiri din Timiș
Primăria Lugoj a anulat licitația de până la 8,9 milioane de euro pentru întreținerea drumurilor pe patru ani, după ce documentația s-a dovedit depășită și includea sume pentru 2025. Procedura va fi reluată cu valori actualizate pentru 2026.
Eveniment
Două persoane au fost rănite sâmbătă după un accident produs în Sânmihaiu Român.
România
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează, sâmbătă, cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Germania că mai multe curse aeriene sunt afectate.
1
Ştiri din Timiș
Ginkgo biloba este una dintre cele mai cunoscute plante medicinale atunci când vine vorba despre memorie, concentrare și circulație. Folosită de secole în medicina tradițională și studiată intens în cercetarea modernă, această „fosilă vie” a atras atenția prin compușii săi activi (flavonoide și terpenoide), care pot susține fluxul sanguin cerebral, protecția antioxidantă și funcția vasculară. Totuși, exact pentru că acționează asupra circulației și poate interacționa cu anumite medicamente, ginkgo biloba nu este un supliment „universal”, iar administrarea corectă face diferența între beneficii și riscuri.
Utile
Sâmbătă, 7 februarie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la mai multe spectacole, proiecții sau petreceri.
Eveniment
Un accident a avut loc vineri în Periam soldat cu rănirea a două persoane. UPDATE. Șoferul a murit