Acoperișul clădirii unde îşi desfăşoară cursurile elevii de la Colegiul C.D. Loga din Timișoara are peste 60 de găuri, pe unde apa de ploaie ajunge în sălile de clasă. Deja s-au obişnuit cei de la liceu cu o asemenea situaţie şi chiar şi cel mai mic elev ştie că trebuie reabilitat acoperişul. Acum, Primăria Timişoara a trimis o firmă care a făcut intervenţii de urgenţă la acest acoperiş.
Clădirea în care funcţionează Colegiul Naţional C.D. Loga, una dintre şcolile emblematice ale Timişoarei, a ajuns într-o stare deplorabilă, deşi ar fi trebuit să fie reabilitată printr-un program cu sprijin german. Acoperişul este praf, apa s-a infiltrat prin tavane, iar reprezentanţii instituţiei de învăţământ au ajuns să stea cu găleţile în sala festivă şi să facă reparaţii cu deţinuţii pentru ca elevii să poată începe şcoala în această toamnă.
Repartizarea computerizată din cea de-a doua etapă a Admiterii în învățământul liceal de stat 2013 nu va rezolva problema celor peste o mie de locuri rămase libere în Timiș. Cele mai multe dintre acestea, în jur de 850, sunt la unitățile de învățământ cu profil tehnologic.
Elevii uneia dintre şcolile profesionale din Timişoara au avut posibilitatea să afle ce înseamnă să fi mecanic al unui avion. Un grup de tineri a văzut „pe viu" ce înseamnă un avion Cessna şi tehnologia implementată aici.
Chiar dacă au avut note destul de bune sau chiar mari, niciunul dintre elevii rămași nerepartizați având o medie de admitere sub 5.00, nu au reușit încă să intre la liceu. Tinerii absolvenți ai claselor gimnaziale vor trebui să completeze din nou fișele cu opțiuni, de data aceasta cu mai multă atenție.
Azi în Timișoara
Marți puteți merge la mai multe expoziții.
România
Camera Deputaților a adoptat proiectul de modificare a legislației privind integritatea, după introducerea mai multor amendamente controversate. USR acuză PSD și AUR că au modificat legea pentru a-l viza pe primarul Timișoarei, prin așa-numitul „amendament Fritz”. Proiectul de lege trebuie să treacă și de Senat pentru a fi aprobat.
România
USR solicită conducerii Camerei Deputaților introducerea pe ordinea de zi a proiectului privind responsabilitatea în energie, depus încă din 2022. Formațiunea susține că legea ar împiedica închiderea unor capacități energetice înainte de punerea în funcțiune a unor alternative.
Ştiri din Timiș
Șase personalități vor primi titlul de Cetățean de Onoare al Timișoarei în cadrul ședinței festive a Consiliului Local, organizată de Ziua Timișoarei. Distincțiile recompensează contribuții remarcabile în domenii precum educația, cultura, jurnalismul, cercetarea, activitatea socială și viața spirituală.
1
Ştiri din Timiș
Inspectoratul Școlar Timiș (IȘJ) a publicat situația locurilor rămase libere pentru etapa a II-a de admitere în clasa a IX-a pentru anul școlar 2026–2027.
Ştiri din Timiș
Cea de-a treia ediție a festivalului japonez de vară Natsu Matsuri va avea loc la Timișoara în perioada 23-30 august. Organizat de Centrul Jutsu al Universității Politehnica Timișoara, evenimentul include spectacole, expoziții, ateliere și prezentări dedicate culturii japoneze, iar accesul publicului este gratuit la aproape toate activitățile.
România
Premierul Ilie Bolojan a anunțat un set de măsuri pentru reducerea consumului de energie, în contextul unei crize energetice regionale provocate de secetă și de scăderea drastică a debitelor Dunării.
7
Capitală Culturală
Muzeul Național al Banatului prezintă publicului un set de dormitor interbelic ca exponat al lunii, o donație specială.